Momente grele pentru Florian Coldea. Tatăl lui a murit chiar de ziua lui. Ce spuneau oamenii despre el

12 sept. 2020
Momente grele pentru Florian Coldea. Tatăl lui a murit chiar de ziua lui. Ce spuneau oamenii despre el

Zi tristă pentru Florian Coldea. Fostul director operativ al SRI trece prin momente foarte grele după ce tatăl său a murit chiar în ziua în care împlinea 75 de ani. Informația a fost confirmată pentru VoxBiz.ro de apropiați ai acestuia.

Mihai Coldea locuia în comuna Târnova din județul Arad, unde și-a petrecut întreaga viață și unde a copilărit și fiul său, Florian Coldea. Acesta avea probleme de sănătate de mai mult timp, dar nimeni nu se aștepta ca sfârșitul să vină atât de rapid. Despre Mihai Coldea, oamenii din localitate vorbesc foarte frumos și au numai cuvinte de laudă.

S-a ocupat cu agricultura, era harnic și modest în ciuda funcției pe care o ocupa fiul său.

Cine este Florian Coldea

Florian Coldea are acum 49 de ani, dar a fost obligat să iasă la pensie la doar 46, când pe 12 ianuarie 2017 a fost suspendat din funcția de prim-adjunct al șefului SRI, de către directorul civil al SRI, Eduard Hellvig. Acest lucru a venit ca urmare a dezvăluirilor făcute de fostul parlamentar Sebastian Ghiță. Patronul Romania Tv a povestit că ar fi mers în vacanțe de lux, plătite chiar de el, împreună cu Florian Coldea și soția acestuia.

Sebastian Ghiță se află în prezent în Serbia, existând un mandat de arestare pe numele lui în România.

Florian Coldea a fost numit prim-adjunct al directorului SRI pe 27 iulie 2005 și a rămas în această funcție mai bine de zece ani. El a ieșit din sistem ca general-locotenent.

Înainte de a fi numit în cea mai mare funcție din SRI, acesta se remarcase în misiuni, acţiuni şi operaţiuni complexe derulate în special pe profil antiterorist.