Andra este poate cea mai iubită artistă din România și una dintre puținele care s-a impus în showbiz, exclusiv datorită talentului său. Aceasta nu a ieșit niciodată în evidență prin scandaluri sau poze deochiate, ci mai degrabă prin decență și energie pozitivă.
Andra este căsătorită de mai bine de zece ani cu Cătălin Măruță și au împreună doi copii minunați, Eva și David, care sunt foarte populari în mediul online. Deși toate vedetele se fotografiază în costum de baie și apoi postează pozele pe rețelele de socializare, artista refuză să facă acest lucru. Și nu de acum.
Andra nu vrea să apară în fața fanilor săi în costum de baie întrucât consideră că este un aspect prea intim și astfel de lucruri trebuie ținute în familie. Așa că de ani buni se ascunde de aparatele de fotografiat, când vine vorba de a poza cât mai dezbărcată.
„În costum de baie nu am, nu îmi fac, nu îmi face plăcere să mă pozez în costum de baie. Cred că lucrurile astea sunt mult prea intime! Nu ştiu cum o să gîndesc peste un an, dar acum nu îmi place”, spune Andra în urmă cu ceva timp în cadrul unei emisiuni de televiziune.
Și nici până acum soția lui Cătălin Măruță nu a postat cu ea vreo fotografie în costum de baie. Și nici măcar paparazzii nu au reușit să o suprindă în acest mod.
Andra s-a arătat publicului în tot felul de ipostaze, inclusiv în piscină, dar i s-a văzut doar fața.
„Încă nu putem face o baie în mare, dar nu mai e mult! Am dat o fugă pe litoral doar pentru o plimbare și să ne încărcăm bateriile pentru o nouă săptămână!”, a fost mesajul Andrei la fotografia de mai sus, când din nou nu și-a arătat trupul în costum de baie.