Relația dintre Anghel Damian și Theo Rose a luat prin surprindere lumea mondenă. Nimeni nu credea că celebrul regizor ar părăsi-o vreodată pe iubita sa, Lia Bugnar.
Chiar și-așa, deși nu mai sunt împreună, asta nu înseamnă că cei doi nu se mai văd. Pentru că sunt implicați împreună în serialul Clanul de la PRO TV, Lia Bugnar și Anghel Damian se văd destul de des, iar actrița îl cunoaște mai bine ca oricine.
Pentru prima oară, Lia Bugnar a dat câteva detalii despre relația cu Anghel Damian, dar și despre Theo Rose. Păstrând o anumită limită, actrița a dezvăluit că în realitate, îndrăgosteala își arată valoarea doar după ce trece.
Mai mult de atât, ea a povestit și experiențele prin care a trecut, pe plan amoros, înainte de a-l cunoaște pe Anghel Damian.
“Cred că îndrăgosteala este ceva extrem de plăcut omului, dar cred că ea își arată valoarea un pic după ce trece. Foarte puține lucruri țin până la sfârșitul vieții. Am fost măritată dintr-o inconsecvență față de principiile mele din copilărie.
Eu nu voiam să mă mărit în viața mea și nu voiam să am copii. În cartierul nostru eram toți niște copii care ne sprijineam unii pe alții în momentele în care erau scandaluri în casă, era dezastru”, spune în premieră scenarista serialului Clanul.
S-ar părea deci că Lia Bugnar nu se așteaptă ca relația dintre Anghel Damian și Theo Rose să fie una prea longevivă, iar asta pare să o confirmă și declarațiile regizorului, care a fost destul de reticent atunci când a fost întrebat dacă o iubește pe Theo Rose.
”Această chestiune nu poate fi exprimată în cuvinte, cum ți-am spus și mai devreme. Sunt lucruri care sunt atât de profunde și de complexe că nu există vocabular pentru asta”, a spus iubitul lui Theo Rose.
Oricum ar fi, Lia Bugnar nu pare să fie afectată de cele întâmplate, ba chiar este cât se poate de ironică.
Spune că are o viață interesantă și știe cum să se comporte, indiferent de situație.
”N-am citit nimic, dar știu din interior lucrurile, nu vreau să văd distorsiunile. Viața e interesantă în fiecare zi, pentru că reușesc să pun la loc ceva din mine. Sunt un om care se comportă bine în situația dată. De câteva zile încoace reîncepe să mi se pară că sunt frecventabilă”, a mai povestit ea, întrebată fiind despre stările prin care a trecut după despărțirea de Anghel Damian.