Motivul real pentru care G4Media a publicat stenogramele DNA care-i îngroapă pe doi lideri PNL. Ce rol important va avea Cătălin Drulă în viitor

01 iul. 2021
Motivul real pentru care G4Media a publicat stenogramele DNA care-i îngroapă pe doi lideri PNL. Ce rol important va avea Cătălin Drulă în viitor
Cătălin Drulă

Așa cum VoxBiz.ro v-a dezvăluit încă din luna martie a acestui an, numele lui Cătălin Drulă se află pe o listă scurtă pentru Cotroceni. Mai exact acesta se află în cărți pentru a-l înlocui pe Klaus Iohannis, la expirarea mandatului. Momentan PSD nu are niciun nume sonor cu care să se impună pe piață.

În această dimineată, publicația G4Media, condusă de Dan Tăpălagă și Cristian Pantazi au publicat o serie de stenograme de la DNA, cu dublu rol. O dată acela de PR pozitiv pentru ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, care este prezentat ca un politician deosebit de cinstit al cărui unic scop în viață este să facă România bine, iar al doilea de a-i arăta cartonașul galben lui Iulian Dumitrescu.

Cine este de fapt Iulian Dumitrescu și de ce i s-a arătat cartonașul galben

Dar cine este Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova? Ei bine, unul dintre cei mai influenți liberali, care face și desface de mult timp, dar care și-a dorit tot timpul să fie discret. Adică să butoneze din spatele cortinei. Așa că despre el, opinia publică știe puține. Sau mai bine zis știa! Acum are deja pusă o ștampilă cu iz penal în opinia electoratului.

Iulian Dumitrescu a fost unul dintre vocile critice la adresa lui Ludovic Orban, dar ulterior a ales să tacă, semn că nu ar fi înclinat încă balanță în nicio direcție. Ba chiar voci din partid au dezvăluit pentru VoxBiz.ro că liderul de la Prahova ar fi ales să meargă pe două fronturi și să dea lovitura de grație pe ultima sută de metri.

Stenogramele DNA publicate de G4Media arată un modus operandi clasic. Justiția intervine în politică în forță ca și jucător care trebuie luat în calcul. Momentan doar arată catonașe galbene, care se pot transforma oricând în spectacole cu cătușe. În favoarea cui, însă?

Justiția își face numărul. DNA vs DNA

Trebuie luat în calcul faptul că în general articolele pe zona Justiție de pe G4Media au provenit mereu de la procurori sau chiar judecători din aripa Kovesi, unde Kovesi este un simbol, întrucât nu ea reprezintă creierul luminos care are capcitatea de a veni cu soluții complexe în ecuațiile puterii în care există permanent cel puțin o necunoscută.

O aripă nouă (cealaltă) s-a născut în DNA odată cu înscăunarea lui Crin Bologa. Acesta și-a ales EVZ pentru declarații oficiale și probabil și mai puțin oficiale. Nu putem considera coincidență apariția unui amplu interviu al lui pe EVZ, chiar înainte de sentința într-un dosar în care Elena Udrea, Ioana Băsescu și Dan Andronic erau inculpați.

Cele două doamne și-au luat pedepse aspre cu închisoare, fără precedent în Justiția din România, în timp ce patronul EVZ a fost achitat. În prima instanță. Ca și în dosarul Băneasa, unde a luat trei ani cu suspendare în apel. Deci ȘAH. Următorul pas greșit va însemna ȘAH MAT.

Cine câștigă?

Revenind la aceste stenograme. Apariția lor nu este întâmplătoare, mai ales în acest punct. Ele reprezintă un avertisment și pentru alți lideri din PNL. Și în același timp, o palmă pe umărul lui Cătălin Drulă, despre care vom mai auzi în perioadă următoare. Momentan este doar o resursă. Rămâne de văzut dacă își va vedea visul prezidențiabil împlinit. Mai este foarte mult până atunci.

Și chiar dacă acum DNA are un singur șef, care a transmis public că vrea mai puțin spectacol, instituția este împărțită în două: cei vechi, fideli unui mondus operandi care a funcționat perfect mulți ani și cei noi, care încearcă să se omogenizeze cu cei vechi și puternici, impunându-și stilul propriu.