Noi detalii din Cazul Caracal. Ororile suferite de fetele din rețeaua lui Dincă: I-au tăiat urechea

22 oct. 2019
Noi detalii din Cazul Caracal. Ororile suferite de fetele din rețeaua lui Dincă: I-au tăiat urechea

Ies la iveală amănunte șocante care aruncă în aer pur și simplu cazul Caracal. S-a aflat ce pățeau fetele traficate din rețeaua monstrului Gheorghe Dincă. Una dintre acestea a fost torturată fizic. I-au tăiat urechea. 

Dezvăluiri de-a dreptul cutremurătoare din interiorul cazului Caracal. Rețeaua de prostituție care împânzeşte Italia şi este alimentată din plin de pe piaţa românească este una extrem de violentă.

Cum au fost torturate fetele din rețeaua lui Dincă

Fetele traficate din rețeaua lui Gheorghe Dincă au avut parte de un tratament extrem de violent. Irene Ciambezi, operatoare a Serviciului Antitrafic „Papa Giovanni XXIII” a decis să rupă tăcerea.

Irene Ciambezi esti și scriitoare şi este preocupată de problema prostituției. Ea se ocupă încă din anul 2000 de problema prostituţiei. „Pe atunci eram la Roma și erau ani în care din capitală se inițiau toate demersurile pentru recuperarea femeilor care erau victime ale traficului. În realitate, din experiența noastră, fenomenul prostituţiei în Italia a început cam din 1996, pentru că atunci au venit primele femei albaneze, primele negerience. Apoi, în 1998, în sfârșit datorită influenței fondatorului organizației noastre și a unor politicieni, în 1998 în Italia a fost dată o lege, Articolul 18 din Decretul Legislativ 286, care dădea posibilitatea victimelor traficului uman să poată fi ocrotite și înscrise într-un program de reintegrare. Erau acei ani în care s-a creat un fenomen masiv de trafic de femei, care erau aduse cu forța sau prin înșelăciune, femei care proveneau din Albania și Africa” a povestit Irene Ciambezi la România TV.

Cât priveşte româncele, Irene Ciambezi spune că ele au început să împânzească străzile Peninsulei în urmă cu două decenii. „Cu siguranță în anii 2000 întâlneam foarte multe. Îmi aduc aminte că la Roma aveam cazuri ale unor femei extrem de tinere, cu vârste foarte apropiate de cea a majoratului, 15-20 de ani cel mult și pe vremea aia mă ocupam în special de fetele care lucrau pe Strada Salaria, o stradă istorică. Mi-aduc aminte că atunci era o prezență masivă a bandelor care controlau străzile noaptea și care le gestionau pe românce. De fiecare dată când una dintre fete era eliberată și luată de pe stradă și protejată, trebuia neapărat să o mutăm în alte orașe. Nu putea să rămână acolo, în zonă, pentru că ar fi fost găsite imediat. Dar fluxul a crescut în momentul în care România a intrat în UE. Intrarea în Italia a devenit mult mai ușoară și, din păcate, de multe ori prin înșelăciune aceste femei erau acostate cu promisiunea unor false locuri de muncă, dar în schimb erau trimise să se prostitueze pe străzile noastre”, mai spune Irene Ciambezi.

Ciambezi a făcut dezvăluiri și despre clanurile de români care se ocupă cu prostituția în Italia. „Noi am ascultat și chiar am trăit 24 de ore din 24 cu femei cu povești de viață oribile, inspăimântătoare. Într-un caz, mi-a fost cerut de către organizația din care fac parte să scriu o carte, „Ceea ce ochii nu văd”, în care am spus una dintre aceste povești. Era vorba despre o fetiță de 16 ani, care a fost adusă în Italia și forțată să se prostitueze la început într-un hotel pe timpul zilei într-un oraș din nordul Italiei și apoi noaptea pe străzi. Pe atunci, clanurile foloseau violența extremă pentru a le constrânge pe fete. Nu era doar violență psihică, ci și fizică. Am avut și cazul unei fete cu o ureche tăiată. Și alta care a fost sechestrată luni de zile. În alte cazuri chiar și de curând am dat de românce care rămăseseră însărcinate și au fost constrânse să continue să se prostitueze pe stradă până în luna a noua. Aceste femei aveau o coadă imensă de clienți. Iar cel mai greu lucru era apoi să nască și să afle că nou-născutul este un mijloc de șantaj din partea clanului care a constrâns-o să se prostitueze (…) Din datele noastre, ne reiese că 50% dintre femeile care se prostituează provin din Nigeria, 40% din România, femei care provin special din zone defavorizate, și mai ales din Bacău, Galați, Brăila și Suceava, și alte naționalități. În special, în acești ultimi ani vedem femei venite din Albania”, sunt doar câteva dintre dezvălurile lui Irene Ciambezi.