Mierea este cunoscută pentru beneficiile miraculoase pe care le are asupra organismului nostur, însă nu toate tipurile sunt atât de sănătoase. Specialiștii trag un semnal de alarmă cu privire la consumul acestui aliment. Este extrem de toxic.
Specialiștii ANPC avertizează cu privire la consumul mierii. Potrivit acestora, mierea folosită în preparate își pierde din aport, mai ales dacă este supusă tratamentelor termice, adică încălzită la peste 45-50 grade Celsius.
Mai pe scurt aceasta devine ”hrană moartă”, scrie apc-romania.ro.
”Mierea de calitate este aceea care se cristalizează după câteva săptamâni de la recoltare, în timp ce mierea falsificată este fluidă. Toate sortimentele de miere autohtone se cristalizează într-un interval de timp cuprins între o lună și 3 luni, cu excepția mierii de salcâm și de mană care se cristalizează în 10-14 luni de la recoltare. Cristalizarea mierii în timp este un proces natural.
În concluzie, ne putem feri de falsuri atunci când cumpărăm miere cristalizată sau imediat după ce a fost recoltată, doar dacă sursa este una de încredere, care nu a folosit adaosuri gen sirop de zahăr, melasă și dextroză.
Mierea falsificată nu se cristalizează! Falsificarea mierii se realizează cu apă, glicerină, zahăr, glucoză, dextroză, melasă, amidon, arome, coloranți, îndulcitori sintetici și conservanți”, a spus Conf. univ. dr. Costel Stanciu.
De asemenea, acesta a mai expus și simptomele pe care o persoană le are după ce consumă constant miere ” falsificată”. Potrivit specialistului, aceste persoane se vor confrunta cu disconforturi mari precum amețeală, dureri de cap, sau chiar greață.
Consumul constant de miere falsificată crează disconfort care se manifestă prin dureri de cap, amețeală, balonare, greață. Când mierea se falsifică cu glicerină, zahăr, glucoză, dextroză, melasă și amidon poate duce la apariția unor afecțiuni medicale cronice, cum ar fi: boli cardiovasculare, boli neorologice (Alzheimer, Parkinson, epilepsie, scleroză multiplă) și diabet când falsificarea acestui produs se face cu arome, coloranți, îndulcitori sintetici și conservanți.
Le recomand consumatorilor să cumpere miere ecologică din magazine în care se vând numai produse de acest tip”, a mai menționat Conf. univ. dr. Costel Stanciu.