Sfârșit tragic pentru una dintre cele mai cunoscute jurnaliste din Arad. Anca Mureșan avea doar 47 de ani și a fost găsită moartă sâmbătă seară, după ce dispariție ei fusese anunțată încă de joi.
Femeia a plecat miercuri să se plimbe cu trotineta, împreună cu iubitul său, un interlop notoriu în regiune, scrie presa locală. Cei doi ar fi consumat substanțe cu efect psihoactiv, iar la un moment dat ea s-a dezbrăvat de haine și a intrat în Mureș.
Hainele ei au fost găsite pe malul răului. Cel care a alertat Poliția de dispariția ei a fost chiar bărbatul alături de care era. Acesta a povestit că au consumat împreună substanțe interzise, iar când și-a revenit din starea euforică a sunat la 112.
Pompierii au început imediat căutările pe cursul râului, dar nu au găsit-o decât după mai mult timp.
„Aseară în jurul orei 20.30 un echipaj de căutare a Detașamentului Arad s a deplasat pe Mureș în amonte de orașul Pecica la sesizarea unei persoane care a vazut pe suprafață apei un cadavru. Acesta a fost recuperat de către echipajul detașamentului Arad și predat celor de la medicină legală. Cadavrul este de sex feminin”, au transmis pompierii arădeni, conform criticarad.
Prietenii jurnalistei cred că aceasta a fost ucisă de interlopul alături de care se afla. În trecut ea a apelat la Poliție și a cerut ajutor pentru că se simțea hărțuită de cei cu care avusese conxiuni.
Anca Mureşan este descrisă de cei apropiați ei ca o femeie inteligentă și ambițioasă, dar care a căzut într-o depresie cruntă după ce tatăl eia murit de coronavirus. Din acel moment, ea ar fi început să consume droguri și chiar a ajuns să piardă casa părintească.