Oana Roman a trecut prin situații nu tocmai plăcute în ultimii ani, iar toate astea au făcut-o să aprecieze mai mult alte țări, precum Franța. Vedeta a recunoscut că ia în calcul să părăsească România în curând.
Puțini știu, dar Oana Roman călătorește de 30 de ani în Franța. Fiecare vacanță și-o face acolo, ba chiar are și un loc favorit în care și-ar dori să se mute defintiv la un moment dat.
Prietenele ei care deja locuiesc acolo au avut doar cuvinte de laudă, drept urmare, pas cu pas, nu ar fi exclus ca în curând Oana Roman să ia decizia finală și să se mute cu totul în Franța.
”Eu încep să îmi pregătesc terenul! Prietenele mele foarte bune de-o viață sunt acolo. Am trei prietene, foarte importante pentru mine, toate trei stau acolo, deci cumva am și gașcă.
Nu am lăsat deoparte sub nicio formă acest plan al meu, dimpotrivă muncesc la el și faptul că merg anul ăsta acolo este un pas în plus pentru că am deja niște conexiuni, niște viitoare întâlniri cu niște oameni în vederea unor proiecte pe care să le fac acolo și așa mai departe. Începe să se concretizeze, încet-încet, pas cu pas’’, a mărturisit Oana Roman pentru Click.
Cea mai mare problemă acum pentru Oana Roman este modul în care fiica sa, Isa s-ar adapta. Aceasta este la jumătatea ciclului școlar, drept urmare, mutarea nu poate avea loc acum.
Oana Roman spune însă că cel mai probabil, când fiica sa va trece în clasa a 5-a, lucrurile vo rai mult mai ușoare. Între timp, Isa trebuie să învețe limba franceză pentru a fi pregătită de o astfel de mutare.
‘’Isa intră în clasa a doua, nu pot să o iau la mijlocul circuitului și atunci probabil o să ne pregătim, în momentul în care ea o să intre în următorul ciclu de școală să înceapă acolo. Dar până atunci trebuie să o dau la Institutul Francez să învețe limba corect. Probabil că în momentul în care ea va trece în clasa a cincea o să ne organizăm atunci, înainte’’, a mai declarat ea.
Oana Roman nu l-a menționat însă pe Marius Elisei în planurile sale de mutare din România. Va pleca vedeta doar cu fiica ei? Nu știm, dar declarațiile ei lasă loc de interpretări.