Otilia Bilionera trece printr-o perioadă foarte proastă, mai ales după ce a fost părăsită de fostul iubit. Aceasta a povestit recent că se află și într-un proces.
Otilia Bilionera a oferit un interviu pentru fanatik.ro în care precizează că se află de doi ani într-un proces cu fostul ei impresar, Ionuț Benijariu. Artista spune că trebui să își recupereze mai multe sume de bani de la acesta.
Potrivit artistei, fostul impresar îi datorează zeci de mii de euro, în timp ce contractul arată că Otilia Bilionera ar fi trebuit să primească jumătate din câștigurile obținute din concerte, dar și din drepturile de difuzare ale pieselor.
Având în vedere că artista nu a primit acești bani, artista se află acum într-un amplu proces. În același timp, artista spune că nu s-a ales cu prea multe de pe urma carierei sale muzicale.
Pe lângă procesul în care este implicată, artista a mai fost și părăsită de fostul ei iubit, motiv pentru care artista a trebui să se mute cu chirie. Ea a povestit că înainte de despărțire stătea cu partenerul ei și că domiciliul ei este încă în Suceava.
„N-am nimic. În buletinul meu, locația, domiciliul meu este încă la Suceava. Eu stau în chirie. Până să mă despart de iubitul meu, am locuit la el”, a explicat Otilia Bilionera, fosta concurentă de la „Survivor România„.