Când vine vorba de bani, Gigi Becali pur și simplu îi atrage. Chiar de ziua sa, milionarul din Pipera a primit un telefon neașteptat în care i s-a oferit o pensie, chiar din partea Parlamentului European, iar suma nu e deloc una mică.
Gigi Becali mărturisește că a fost sunat de un membru al Parlamentului European, care l-ar fi întrebat dacă își dorește să beneficieze de o pensie. Finanțatorul FCSB-ului a spus chiar și suma, dar și ce va mai încasa pe lângă ea.
Conform milionarului, persoana care l-ar fi sunat i-ar fi spus că pensia propusă este una în valoare de 2.500 de euro, iar așa cum era de așteptat, Gigi Becali a acceptat să o primească.
Mai mult de atât, să nu uităm că și statul român trebuie să îi plătească milionarului o pensie pentru cele aproape 12 luni pe care le-a petrecut în Parlamentul României.
Cu alte cuvinte, după calculele făcute de patronul FCSB, pe lângă suma de 2.500 de euro din partea Parlamentului European, statul român îi va mai da alți 4.000 de euro după ce va împlini 65 de ani.
Gigi Becali a fost europarlamentar în perioada 2009-2012, însă regretă că nu a mai continuat. El a mărturisit la un momentdat că a preferat să lupte pentru țara și pentru familia sa, însă și-a dat seama că a fost idealist și a făcut o mare greșeală.
Deși anunța că va trimite niște avocați care se vor ocupa de reluarea mandatului, în final, Becali a decis să rămână în România, iar acum, munca sa este răsplătită pe măsură.
”Am făcut o mare greşeală că m-am retras din mandatul de europarlamentar, că nu aveau curajul să facă asta. M-am retras, am zis că vreau să lupt pentru ţara mea. Am ieşit, iar de acum încolo vreau să lupt pentru familia mea. Nu mi-am dat seama, am fost un idealist şi am greşit.
Îmi pare rău că m-am retras din mandatul de europarlamentar. Acum, am pus nişte avocaţi să se intereseze dacă pot să îmi reiau mandatul, pentru că demisia eu nu mi-am dat-o de acolo”, mărturisea milionarul imediat după ce a plecat din Parlamentul European.