Postarea de pe Facebook care i-a distrus viața! A pierdut tot! Luați aminte și voi

05 aug. 2019
Postarea de pe Facebook care i-a distrus viața! A pierdut tot! Luați aminte și voi

Lindsey era o femeie împlinită. Pe scara ei de valori, asta însemna succes. Era angajată la o fundație care se ocupa de adulți cu dizabilități psihice. În toamna anului 2012, aceasta, împreună cu prietena sa Jamie, au organizat o excursie la Washington pentru cei pe care-i aveau în grijă. Au vizitat Parcul Național, Muzeul Memorial Al Holocaustului, Cimitirul Național din Arlington, dar și alte obiective istorice importante. Seara au cântat Karaoke în barul hotelului. Toți cei prezenți s-au distrat de minune. Nimic nu avea să prevestească ceea ce urma să se întâmple.

Lindsey și Jamie își făcuseră un obicei din a se fotografia în ipostaze stupide și a se amuza ulterior de situațiile în care s-au pus singure. O poză postată pe facebook avea să-i schimbe viața pentru totdeauna. Aflată la Cimitirului Național din Arlington, Lindsey a dat peste o plăcuță unde erau inscripționate cuvintele „liniște și respect”, tocmai pentru a cinsti memoria soldaților căzuți la datorie. Fără să stea pe gânduri prea mult, tânăra i-a cerut prietenei sale să o fotografieze în timp ce ea mima că țipă, face scandal și arată degetul din mijloc.

Jamie a postat această poză pe facebook și i-a dat tag lui Lindsey, după ce i-a cerut acordul. În afara câtorva comentarii negative de la câțiva internauți, care s-au simțit ofensați, nu s-a întâmplat nimic. Cele două tinere aveau conturile private, alegând setări care să le diminueze cât mai mult expunerea publică. Dar totuși Jamie a considerat că ar fi mai bine să șteargă fotografia. „Nu, ce poate să se întâmple. E o prostie. Nu va băga nimeni în seamă. Las-o”, i-a replicat Lindsey.

O lună mai târziu, fetele s-au întors la Washington, nu departe de locul unde făcuseră acea fotografie. Subit ambele telefoane au început sa vibreze. Zeci, sute, mii de mesaje au început să curgă ca și comentarii la poza cu Lindsey aflată în fața plăcuței inscripționate cu „respect și liniște”. Insulte, injurii, amenințări cu moartea… poza cu ea insultând bravii soldați căzuți la datorie, căci așa era percepută, devenise subit virală.

Oamenii din barul unde se aflau au început să o privească ciudat. Inclusiv șoferul de taxi a refuzat să o conducă la destinație. Din acel moment, coșmarul lui Lindsey a început.

Carele de televiziune instalate în fața casei sale nu-i permiteau să mai iasă aproape deloc. Era fata care insultase armata, iar americanii nu voiau să o ierte. Tatăl ei a încercat să explice că totul a fost o glumă, dar nimic nu a funcționat. Presiunea publică i-a obligat pe șefii ei de la fundație să o concedieze. Timp de un an de zile, Lindsey nu și-a găsit niciun job, deși trimitea zeci de aplicații zilnic.

Devenise persoana “non grata” pentru poporul american și nicio fundație sau companie nu dorea să-și atașeze imaginea de ea. A căzut în depresie și luni de zile nu a mai ieșit din casă.

Într-o zi a primit un răspuns afirmativ de la o asociație care se ocupa de copiii cu autism. Lindsey a fost angajată și a primit feedback pozitiv de la părinți încă din prima lună. Și șefii ei o apreciau, însă nu a îndrăznit să le spună despre fotografie. Zi de zi a trăit cu spaima că acea poză făcută în glumă îi va strica din nou viața…

Când percepția este mai importantă decât realitatea sau cum o banală fotografie postată pe internet îți poate distruge liniștea și viitorul.. Și succesul.