Putin vizitează Cecenia pentru prima dată din 2011

21 aug. 2024
Putin vizitează Cecenia pentru prima dată din 2011

Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit în Cecenia, republica rusă din Caucaz condusă cu o mână de fier de aliatul său Ramzan Kadîrov şi pe care nu a mai vizitat-o din 2011, relatează agenţia AFP.

„Putin a sosit în Republica Cecenă. Un program bogat este prevăzut în cadrul acestei vizite”, a transmis Kadîrov.

Televiziunea publică rusă a prezentat imagini cu sosirea lui Putin, coborând dintr-un elicopter şi întâmpinat de Kadîrov şi de colaboratorii săi cei mai apropiaţi.

„Oamenii vor fi bucuroşi. Se vor bucura că preşedintele a venit în republică. Pentru noi, este stimulant, ne dă un plus de energie. Este o mare binecuvântare”, a spus Kadîrov.

Potrivit liderului cecen, Putin şi-a început vizita cu o oprire la mormântul tatălui său care i-a precedat în fruntea Ceceniei, Ahmat Kadîrov, ucis într-un atac comis de rebelii islamişti în 2004.

Tags: