Radu Vâlcan, dat afară de la Antena 1? Acuzații grave la adresa prezentatorului de la Insula Iubirii. Adela Popescu este în stare de șoc

de:
01 iul. 2022
Radu Vâlcan, dat afară de la Antena 1? Acuzații grave la adresa prezentatorului de la Insula Iubirii. Adela Popescu este în stare de șoc

Radu Vâlcan a ajuns fără voia sa într-un scandal de zile mari. Prezentatorul de la Insula Iubirii a fost pus în fața unor acuzații extrem de grave, care i-ar putea aduce mari probleme cu cei de la Antena 1.

Centrul FILIA, o organizație feministă extrem de implicată în viața cetății, s-a autosesizat în legătură cu evenimentele care au loc la Insula Iubirii, emisiune prezentată de Radu Vâlcan.

Ce le-a atras atenția membrilor oganizației a fost relația dintre Teodora și Alex Marcu, pe care au numit-o ca fiind toxică, în condițiile în care bărbatul ar fi abuzat-o pe partenera lui de viață. Deși s-au despărțit după finala emisiunii, cei doi au anunțat că vor deveni părinți ulterior.

Radu Vâlcan s-a simțit nevoit să dea și el un drept la replică, având în vedere postura în care a fost pus. Soțul superbei Adela Popescu mărturisește că este imparțial în show-ul pe care îl prezintă.

Mai mult de atât, el nu se lasă intimidat de criticile celor din jur, dezvăluind că rolul său este cu totul altul și nicidecum acela de a-și judeca concurenții

Renunță Radu Vâlcan la Insula Iubirii?

”Eu încerc tot timpul să fiu cât se poate de imparțial, probabil că ce spun ei este o părere pe care și-au format-o mulți oameni. Tocmai de asta emisiunea este și despre acest lucru. Oamenii pot emite tot felul de judecăți, dar cei care vin acolo, la emisiune, știu și se așteaptă la asemenea etichete puse. Ce spun ei este strict problema lor, eu nu pot să îmi dau cu părerea, rolul meu este altul, nu să îi judec pe concurenți”, a mărturisit Radu Vâlcan, pentru fanatik.ro.

Prezentatorul tv a mai dezvăluit că emisiunea pe care o prezintă este și despre viață, iar ce se vede pe ecrane se întâmplă și în viața de zi cu zi.

”Nu știu ce să zic despre asta (șantaj emoțional, sufocare, abuz emoțional, n. red.), dar cred că emisiunea este și despre asta, despre viață. Majoritatea oamenilor au tot felul de probleme…”, a mai dezvăluit Radu Vâlcan.

Nu știm dacă reacția venită de la Centrul FILIA îi va afecta sau nu poziția de prezentator tv a lui Radu Vâlcan de la Antena 1, însă rămâne de văzut dacă și producătorii emisiunii vor avea un punct de vedere.

Adela Popescu este șocată de cele auzite și preferă să nu comenteze pe subiect, mai ales că ea are contract cu PRO TV și în plus se bazează enorm pe imagine în activitatea sa.