Despre Untold pare de fiecare dată că nu ar mai fi nimic de adăugat și totuși în fiecare an devine și mai popular, și mai apreciat și mai plin de surprize. Este unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică electronică din România și reușește deja de cinci ani să strângă sute de mii de oameni în jurul Clujului.
Organizatorii estimează anul acesta un nou record în privinţa numărului de spectatori. Din calculele de până acum s-a ajuns la concluzia că aproximativ 372.000 de oameni au participat la festival, cu 17.000 mai mult față de anul trecut. În 2019, numai în ultima seară, duminică, 4 august, circa 97.000 de oameni au asistat la evenimentele din cadrul Untold.
Printre starurile care au urcat pe scenă la Untold, în acest an, au fost Robbie Williams, care acceptă cu greu invitațiile la evenimentele de acest tip, Armin Van Buuren, şi David Guetta. Cu ocazia Untold 2019, Armin a făcut un show special, la care a invitat mai mulţi muzicieni, inclusiv Orchesta Operei Naţionale Române de la Cluj.
Pentru anul 2020, organizatorii pregătesc noi surprize și speră să aibă mai mult de un invitat de calibrul lui Robbie Williams. Mai mult decât atât, mulţi dintre cei prezenţi la evenimentul din acest an se vor regăsi şi anul viitor, aşa cum a fost de fiecare dată cazul lui Armin Van Buuren, cel mai îndrăgit DJ, nelipsit la cele cinci ediţii ale festivalulu