Acesta este restaurantul care va intra în istorie. A introdus o facilitate inedită prin care vrea să-și atragă clienții. Este ceva nemaivăzut până acum. Clienții își pot achita nota de plată într-un mod cu totul special.
Totul se întâmplă într-una din regiunile istorice ale Spaniei, Catalunya. În Barcelona, clienții unui restaurant vor putea să îşi achite comenzile folosind o aplicaţie specială.
Nota de plată, achitată prin recunoaștere facial
Clienții nu vor mai avea nevoie de bani cash, cărți de credit sau telefoane mobile. Vor putea achita nota de plată prin aplicația de recunoaștere facială. Metoda este considerate una revoluționară în domeniul plăţilor biometrice.
Grupul de restaurante Viena şi compania Payment Innovation Hub s-au aliat pentru a lansa pe piaţă ca mod de plată recunoaşterea biometrică. Acest mod de plată a fost inaugurat în localul de la Nr. 405 de pe bulevardul Diagonal din Barcelona. Mai mult, va fi testat timp de două luni.
Potrivit unui comunicat al lanţului de restaurante, noua metodă de plată, „Face To Pay Viena”, permite tuturor utilizatorilor să realizeze tranzacţia uşor şi sigur, graţie recunoaşterii faciale.
Silana Churruca, consilierul delegat al Payment Innovation Hub, a anunțat că aceasta este prima metodă de plată biometrică pusă la dispoziţia publicului larg. Payment Innovation Hub este promovată de o alianţă a companiilor CaixaBank, Global Payments Inc, Samsung, Visa şi Arval.
Clienţii restaurantului din Barcelona trebuie să descarce în prealabil aplicaţia şi să îşi înregistreze datele personale, parametrii biometrici şi metoda de plată înainte de a putea comanda felul preferat, relatează cei de la EFE.