Carmen Haiducu, rezidenta care l-a denunțat pe celebrul chirurg Mircea Beuran, fostul șef al Senatului Universității de Medicină și Farmacie Carol Davilla, rupe tăcerea. Aceasta spune că nu a fost nicio plăcere să recurgă la gestul de a plăti mită pentru a obține un post pe care considera că-l merita.
„Am discutat personal cu domnul profesor. Nu este o victimă, așa cum se prezintă la tv. Nu trebuie să se preteze la așa ceva. Pentru mine nu a fost o plăcere, e de toată jena. Acest sistem este corupt. Dacă aveam o altă variantă decentă, aș fi optat pentru acea opțiune.
Am mers în cabinetul dumnealui și am discutat acele lucruri. Până să primească această sumă a spus că ocuparea unui astfel de post este imposibilă. După ce i-am dat banii, în cabinetul dumnealui, a zis că e posibil. Am fost singuri când i-am dat banii.
Am purtat aceste discuții referitoare la acest post, nu s-au concretizat. Nu e o atitudine demnă de un profesor. Sun medic specialist chirurg și am contract de gărzi cu Spitalul Floreasca. Am fost constrânsă să ajung în această situație.”, a spus Carmen Haiducu, conform bzi.ro.
Conform mai multor surse, într-o situație similară se găsește și Ioanel Sinescu, fostul rector de la UMF. Se presupun că acesta ar fi fost de fapt intermediarul tranzacției, iar numele lui apare în dosar.