România stă pe o adevărată comoară! „Sunt cifre șocante, mi-a venit greu să cred”

26 nov. 2019
România stă pe o adevărată comoară! „Sunt cifre șocante, mi-a venit greu să cred”

România are una dintre cele mai mari bogății din Europa, însă aceasta cade pradă furturilor masive, care au avut loc ani de-a rândul.

Este vorba despre pădurile din România, despre a căror defrișare chiar ministrul Mediului s-a declarat șocat.

Oficialii din Ministerul Mediul s-au întâlnit cu ONG-urile din domeniu pentru a tranșa problema defrișărilor din țara noastră. Costel Alexe spune că cifrele în ceea ce privește tăierile ilegale de lemn sunt „șocante”.

„Primul lucru pe care am vrut să ȋl văd când am venit la ninister a fost raportul Inventarului Forestier Naţional (IFN). Eram familiarizat cu subiectul din discuțiile de la Comisia de Mediu din Cameră și din articolele din presă, însă eram curios să văd varianta oficială. Am descoperit acolo nişte cifre şocante, atât de şocante ȋncât la prima citire mi-a fost greu să le cred. L-am chemat la minister pe domnul Marin Gheorghe, responsabilul pentru realizarea IFN, să ȋmi explice exact cum s-a derulat tot procesul de documentare, care au fost tehnicile folosite, care sunt indicatorii, iar după ce am ascultat toate explicaţiile, vă spun că am acceptat ȋn integralitate acest raport. Datele de acolo sunt reale, pot să vă confirm astăzi că ȋn România se taie ȋntr-un an de zile aproximativ 38,6 milioane de metri cubi de lemn, cu 20 de milioane peste cifrele oficiale”, a spus ministrul Mediului.

Se taie dublu față de cifrele oficiale 

În România se taie anual 38,6 milioane de metri cubi de lemn, cu 20 milioane de metri mai mult peste cifrele oficiale.

Alexe mai spune că în mandatul PSD s-ar fi tăiat ilegal peste 60 de milioane de metri cubi de lemn.

„Faptul că acest raport a fost ţinut la sertar mai bine de un an de către fosta conducere a ministerului este cu atât mai grav. Au aflat de situaţie şi ȋn loc să ȋşi asume şi să caute soluţii au ȋncercat să muşamalizeze datele şi să ȋl denigreze pe domnul Marin Gheorghe şi munca echipei sale. PSD a ȋncercat să ascundă faptul că sub mandatul lor s-au tăiat peste 60 de milioane de metri cubi de lemn fără autorizaţie. Probabil că, dacă nu ar fi existat succesul moțiunii de cenzură și înlocuirea Guvernului Dăncilă, și astăzi ministerul ar fi negat existența acestor cifre”, a mai spus Costel Alexe.