Chiar în debutul emisiunii de vineri seara a emisiunii Survivor România, Culiță Sterp a făcut un pas în față și a cerut să plece acasă. Acesta a spus că nu mai suportă să rămână în competiție și că dacă nimeni nu face nimic pentru ca el să ajungă la familia lui, va pleca de nebun prin junga din Republica Dominicană.
Culiță Sterp a acceptat provocarea celor de la Kanal D de a face parte din reality show-ul Survivor România, chiar dacă partenera lui de viață, Daniela Iliescu era însărcinată.
Conform surselor Voxbiz.ro, condiția pentru ca el să accepte să plece în Republica Dominicană a fost aceea de a ajunge acasă înainte ca iubita lui să nască. Și se pare că în acest mod s-ar fi bătut palma cu cei de la Kanal D.
Cum emisiunea a avut cifre record de audiență, filmările s-au prelungit, iar Culiță Sterp a început să intre în panică. Acesta a realizat că nu va ajunge la timp acasă pentru a asista la nașterea Danielei și a cerut în mai multe rânduri să plece acasă. Totuși, el a elaborat o strategie de a-l nominaliza pe Sebastian consiliul trecut și nu a cerut eliminarea lui, atunci când publicul vota.
A făcut această soliciare după ce Daniel Pavel anunțase deja stop vot.
Deși Culiță Sterp a crezut că va fi eliminat încă de acum două săptămâni, a fost salvat de public, spre disperarea lui. Astfel că a apelat la gestul extrem de a transmite că din acest moment nu mai intră pe traseu și că vrea să plece urgent acasă.
Prezentatorul Daniel Pavel l-a invitat să se retragă în camp și i-a comunicat că se va lua în curând o decizie în ceea ce-l privește. Culiță Sterp era unul dintre favoriții la marele trofeu. Familia spera să-l vadă câștigător, însă nimeni nu s-a așteptat ca show-ul să se prelungească atât de mult.
În acest context, Zanni rămâne favorit, dar fanii cred că va câștiga un Războinic de data aceasta pentru că ediția precedentă a fost ajudecată de Faimoasa Elena Ionescu. Atunci ea s-a impus în fața lui Iancu Sterp, fratele lui Culiță.