Raiffeisen Bank a făcut o schimbare majoră, despre care toți clienții ar trebui să știe. Totul a fost hotărât după 20 de ani.
Coordonatorul de comunicare al Raiffeisen Bank, Anca Hasegan, a decis să se retragă din funcție după 20 de ani de activitate. În locul ei se află Livia Fericean, care posedă peste 15 ani de experiență în comunicare și a lucrat atât pentru agenții, cât și pentru clienți.
Anca Hasegan și-a început cariera în jurnalism, petrecând cinci ani ca jurnalist la postul de televiziune Antena 1, între 1993 și 1998. Ulterior, s-a angajat la Raiffeisen Bank, unde a rămas în următoarele două decenii.
În locul lui Hasegan va prelua Livia Fericean, care a lucrat anterior la Samsung, Coca-Cola și Farmaciile Dona. Fericean are, de asemenea, experiență în agenție și a fost PR Account Manager la Ogilvy timp de trei ani.
„Îmi voi lua o pauză de o lună-două, apoi mă voi decide ce fac mai departe”, spune Anca Hasegan după ce a fost contactată de paginademedia.ro.
Anca Hasegan le-a trimis și un mesaj colaboratorilor în care spune ”recunoștință şi respect simt eu pentru voi toţi, după 20 de ani, două luni şi 10 zile petrecute în Raiffeisen Bank.
Faptul că am stat atât de mult în acest loc se datorează şi vouă fiecăruia dintre voi, dar şi oamenilor din echipa Raiffeisen.
Vă sunt recunoscătoare pentru tot ce am trăit, am învăţat şi am făcut în toţi aceşti ani împreună”.
În perioada septembrie 1993 – ianuarie 1998, Anca Hasegan a fost broadcast journalist la Antena 1, apoi între septembrie 1998 – februarie 2003 a lucrat la departamentul de media relations de la Banc Post ca senior specialist.
Ulterior, din februarie 2003 până în martie 2023 a lucrat ca senior officer la departamentul de Communication și PR la Raiffeisen Bank.