Se dă o nouă pensie! Deputații au fost de acord. Cine va primi 75% din salariu

24 apr. 2020
Se dă o nouă pensie! Deputații au fost de acord. Cine va primi 75% din salariu

Se dă o nouă pensie în România. Camera Deputaților a adoptat o inițiativă legislativă foarte importantă. Aceasta a fost depusă de PSD.

Pe lângă această pensie, angajații vor primi și un spor salarial de 30% pe perioada stării de urgență și vreme de trei luni după încetarea acesteia.

Beneficiarii sunt medicii participanți la acţiuni împotriva Covid – 19.

Cine va beneficia de pensie

Urmaşii personalului medical decedat vor primi o pensie de urmaș, se arată în legea adoptată.

Alte drepturi:

  • dreptul la pensie de urmaş, în valoare de 75% din salariu, până la împlinirea vârstei de 18 ani sau, dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fară a depăşi vârsta de 26 de ani;
  • dreptul la asistenţă medicală şi medicamente gratuite în cadrul reţelei sanitare a Ministerului Sănătăţii sau, după caz, ministerele cu reţea sanitară proprie, cu decontarea cheltuielilor de către acestea;
  • scutirea de la plata impozitului pe terenul şi pe clădirea folosită ca domiciliu aflate în proprietate sau coproprietate.
  • soţul supravieţuitor beneficiază de aceste drepturi dacă nu se recăsătoreşte.
  • în cazul în care nu există urmaşi, dacă cel decedat era singurul susţinător al părinţilor săi, aceştia beneficiază de un ajutor lunar în cuantum de 50% din nivelul pensiei de urmaş
  • personalul medical care execută, conduce sau coordonează misiuni şi sarcini de serviciu în condiţii de pericol deosebit, beneficiază pe perioada stării de urgenţă, instituită astfel prin decret, precum şi pentru o perioadă de 3 luni de la data încetării stării de urgenţă, de un spor de până la 30%, calculat la salariul de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie.

”În semn de recunoaştere a meritelor personalului medical participant la acţiuni medicale împotriva Covid-19 se instituie ziua de 11 martie ca Ziua personalului medical”, mai prevede proiectul.

Actul normativ va fi trimis președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.