Dacă aveţi probleme cu mătreaţa şi deteriorarea părului nu trebuie să recurgeţi la măşti scumpe. Secretul poate să vină chiar dintr-o plantă pe care cel mai probabil o aveţi deja într-un ghiveci în casă. Proprietăţile sale sunt cunoscute de mii de ani, iar analiza pe care am făcut-o verificând un număr mare de articole publicate de specialiști relevă cele de mai jos.
Aloe Vera este o plantă suculentă din Nordul Africii, folosită pentru remediile naturale de mii de ani. Planta este cunoscută pentru utilizarea în caz de arsuri sau răni, dar şi alte beneficii datorită proprietăţilor sale hidratante şi a vitaminelor pe care le conţine. Se pare că Aloe Vera elimină mătreaţa şi creşte sănătatea firului de păr.
Printre proprietăţile sale atunci când vine vorba de păr se recunosc acţiunile sale antiinflamatorii care ajută la reducerea iritaţiilor scalpului, efectul hidratant, conţinutul de enzime şi acizi graşi care ajută la reducerea inflamaţiilor, prezenţa vitaminelor C, E, B12, a acidului folic şi a colinei care ajută la întărirea firului de păr.
Cu toate că nu există informaţii clare pentru ce tipuri de păr este benefică Aloe Vera, ea se adresează celor cu păr gras, părul deteriorat, părul creţ sau părul natural. De asemenea, singurele contraindicaţii sunt pentru cei alergici la Aloe Vera, numărul acestor persoane fiind extrem de redus. Mai jos vă prezentăm o serie de măşti cu Aloe Vera care vă pot ajuta în problemele capilare, la regenerarea părului şi creşterea hidratării.
Ingrediente:
2 linguriţe de gel de aloe vera (proaspăt sau din magazin)
1 linguriţă de ulei de cocos la temperatura camerei
Mod de aplicare:
Amestecă ingredientele până se formează o pastă şi aplică masca pe întreaga lungime a părului cu ajutorul degetelor. Pentru părul mai lung, secţionează părul ca aplicarea să fie mai uşoară. Aplică produsul şi la rădăcină doar dacă te confrunţi cu mătreaţă sau alte probleme ale scalpului. Acoperă părul cu un prosop sau cu o cască pentru păr şi las-o să acţioneze timp de 30 de minute. Spală părul pentru a îndepărta produsul şi alte reziduuri şi aplică masca de câteva ori pe săptămână.
Ingrediente:
4 linguriţe de gel de aloe vera
2 linguriţe de oţet de mere
1 linguriţă de miere
Mod de aplicare:
Amestecă ingredientele până se formează o pastă şi aplică masca pe scalp. Las-o să acţioneze timă de 20 de minute, iar apoi clăteşte şi spală corect părul. Foloseşte această mască o dată pe săptămână.
Ingrediente:
2 linguriţe de iaurt grecesc
2 linguriţe de gel de alor vera
2 linguriţe de miere
Mod de aplicare:
Amestecă ingredientele până se formează o pastă, aplică masca pe întreaga lungime a părului şi las-o să acţioneze nu mai mult de 20-30 de minute. Pentru rezultate vizibile, foloseşte-o o dată pe săptămână.