Simona Gherghe lucrează la Antena 1 de mai bine de 20 de ani. Inițial s-a făcut cunoscută ca și prezentatoare a jurnalului de știri, iar apoi a cunoscut adevăratul succes prin intermediul emisiunii Acces Direct. Însă după ce s-a căsătorit și a născut, aceasta a decis să renunțe la producția care a făcut-o celebră.
Simțea că nu se mai regăsește și Mirela Vaida i-a luat locul. A urmat apoi o perioadă în care nu a mai apărut pe micile ecrane, însă dorul de televiziune și-a spus cuvântul. După eșecul Dianei Dumitrescu ca și prezentatoare, producătorii Antena 1 i-au propus Simonei Gherghe să-i ia locul la cârma reality show-ului matrimonial Mireasa.
Vedeta s-a descurcat foarte bine și cu toate că la un moment dat s-a zvonit că Andreea Mantea o va înlocui, ea a rămas pe poziții. Informațiile că va pleca de la Antena 1 au apărut din nou după finalul sezoznului 4 și asta pentru că următorul urma să se filmeze în Turcia.
Într-un final, șefii au decis că doar câteva episoade vor avea iz de Istanbul, urmând ca totul să se desfășoare tot în România. Așadar Simona Gherghe a rămas în echipă, însă imediat după ce s-a filmat tot ce era de filmat în Turcia, aceasta a plecat într-o nouă vacanță.
Toată lumea a rămas mască. Ea și-a luat soțul și cei doi copii și au mers să viziteze Maramureșul. De altfel ea a și promis că nu va mai pleca nicăieri fără cei mici și s-a ținut de cuvânt.