Simona Gherghe renunță la Antena? Ce s-a întâmplat: ”Omul care umilește…”

de:
30 sept. 2022
Simona Gherghe renunță la Antena? Ce s-a întâmplat: ”Omul care umilește...”

Simona Gherghe este una dintre cele mai apreciate vedete tv din România. Asta nu înseamnă însă că dincolo de viața profesională, aceasta nu are de depășit momente dificile.

Pentru că este mamă, viața Simonei Gheorghe nu este atât de simplă pe cât pare de la distanță. Vedeta are doi copii de 3 și 5 ani pe care își dorește să îi crească cât se poate de corect, însă ce se întâmplă în jurul ei o cam deranjează.

Simona Gherghe este revoltată de abuzul dascălilor asupra elevilor și consideră că vinovatul principal ar fi sistemul de învățământ din România, dar și părinții care consideră că un astfel de gest are un efect benefic la educația copiilor lor

Vedeta de la Antena spune că cei care ajungă să îi abuzeze pe cei mici trebuie dați afară din învățământ, iar cei care tac nu fac altceva decât să umilească copiii, care mai devreme sau mai târziu vor avea de suferit.

”Nu înțeleg cum sistemul poate să tolereze astfel de personaje. Nu înțeleg cum se poate ca un astfel de om să lucreze în învățământ. Ce refuz să accept și să înțeleg este complicitatea grețoasă a părinților, care susțin învățătoarea. Omul ăsta care umilește și jignește un copil de 10 ani.

Și voi, prin tăcerea voastră, umiliți un copil. Astfel de oameni trebuie excluși din învățământ. Pur și simplu, nu au ce să caute în preajma copiilor! Dascălii trebuie să modeleze suflete și minți, nu să le strivească!”, a declarat Simona Gherghe pe rețelele de socializare.

Simona Gherghe ia o pauză de la Antena 1?

Mesajul vedetei de la Antena 1 lasă loc de interpretări. Își va lua vedeta o pauză de la Antena 1 pentru a se ocupa mai mult de cei mici? A trecut și ea printr-un eveniment similar cu cei doi copii ai săi? Mai multe nu știm, însă ne amintim foarte bine că mereu când a venit vorba despre cei mici, vedeta și-a luat zile libere și a lipsit din platoul emisiunii pe care îl prezenta.

Rămâne de văzut dacă dezvăluirea ei va avea și reacții în final. Oricum ar fi, pentru vedetă a fost dificil să accepte încă de la început propunere acelor de la Antena, având în vedere că își să petreacă timp și cu familia, dar totodată să își revigoreze și cariera din televiziune.