După o perioadă în care Simona Halep părea mult mai preocupată de viața personală decât de tenis, acum iată că românca este din nou complet dedicată sportului care i-a adus zeci de milioane de dolari în conturi. Despre soțul său nu mai vorbește deloc, în schimb își laudă tot timpul actualul antrenor, care a reușit să o convingă să-și dea afară chiar și cei mai fideli colaboratori.
Patrick Mouratoglou este recunoscut ca un mare cuceritor, iar în trecut i-a fost alături și Serenei Williams. Pe toate planurile! Întrucât cei doi au trăit și o poveste de dragoste în timpul relației profesionale. Între timp, americanca s-a căsătorit cu un milionar și are o fetiță și același lucru l-a făcut și francezul.
Patrick Mouratoglou a devenit antrenorul Simonei Halep în urmă cu câteva luni, iar de atunci românca a renunțat la oameni foarte apropiați. Prima concediată a fost Virgina Ruzici, care i-a fost manager încă de când era o adolescentă. Iar acum a venit rândul lui Teo Cercel, preparatorul ei fizic.
Simona Halep l-a mai dat o dată afară și când antrenor îi era Darren Cahill. Însă la scurt timp după decizia ei, a fost efectiv măcinată de accidentări. De când Teo Cercel revenise lângă ea în noiembrie 2021, organismul ei își revenise. Însă asta nu a oprit-o să-i spună încă o dată la revedere, iar motivul este Patrick Mouratoglou, despre care tenismena spune că este foarte drăguț și că este cel mai bun lucru care i s-a întâmplat.
În trecut, Simona Halep nu prea părea influențată de terți, însă acum face tot ce-i spune francezul. Și-a înlocuit toată echipa cu oameni de la academia actualului antrenor.
Totuși Simo nu a obținut perfomanțe atât de mari de când a început această colaborare. Într-adevăr a ajuns până în semifinal la Wimbledon, dar altfel s-a împiedicat la jucătoare mult mai slab cotate decât ea, în special pe zgură, acolo unde strălucea în trecut. Astfel că o parte din internauți spun că românca și-ar fi pierdut mințile din cauza francezului și compară povestea lor cu cea trăită de Serena Williams în trecut.
„În primul rând, Cahill m-a părăsit pe mine. Nu l-am părăsit eu. Nu-l voi compara pe Cahill cu Mouratoglou. Sunt foarte diferiți. Dar pot spune că să-l întâlnesc cu Patrick este cel mai bun lucru care mi se putea întâmpla. Este uimitor și mă bucur foarte mult de această perioadă.
M-a făcut să iubesc tenisul din nou și să iubesc să muncesc, ceea ce nu s-a întâmplat înainte.
Tot ce e în jurul meu ține de Mouratoglou și de academia lui. Echipa este 100% a lui. Am făcut această schimbare. Am început ceva nou și deja mă bucur foarte mult. Am avut încredere în el din prima secundă.
Nu știam nimic despre el, nu ne-am întâlnit și nu am vorbit înainte. Totul e nou, dar am încredere în el și mă simt în siguranță”, a spus Simona Halep la conferința de presă.