Theo Rose și Anghel Damian trăiesc o adevărată poveste de dragoste, însă aceasta a provocat diferite controverse printre fanii artistei. Unii nu sunt deloc bucuroși de faptul că aceasta s-a despărțit de Alex Leonte imediat după ce vedeta a început să aibă succes.
Artista nu s-a lăsat afectată de ceea ce spun gurile rele, în timp ce iubitul ei, cu care este de aproape două luni, s-a integrat perfect în familia lui Theo Rose. De asemenea, sora artistei, Raluca Diaconu, a și oferit un interviu în care a vorbit despre relație dintre cei doi.
Aceasta a precizat că este alături de Theo Rose indiferent de ce s-ar întâmpla și că o va susține necondiționat. În plus, Raluca Diaconu a vorbit extrem de frumos despre noul iubit al surorii sale, precizând, totodată, că este fericită pentru succesul lui Theo Rose atât pe plan profesional, cât și pe plan personal.
„Mă înțeleg foarte bine cu iubitul ei, îl apreciez foarte tare. Este un om deosebit și mă bucur pentru ei”, spune sora lui Theo Rose, care a adăugat „Desigur că schimbările din viața noastră vin la pachet cu anumite sentimente și anumite trăiri, însă atât timp cât ea este fericită și îi este bine, asta e tot ce contează pentru mine”.
În cadrul unui podcast, Theo Rose a dezvăluit că prima ei mare iubire a fost la vârsta de 18 ani, atunci când artista s-a îndrăgostit nebunește de un bărbat de etnie romă.
Chiar dacă artista nu a dat, inițial, șanse acestei relații, cei doi au ajuns să fie împreună.
„Prima dragoste adevărată a cam fost pe la 18 ani. Am cunoscut un băiat, un țigan din Timișoara și mi s-a pus pata pe el rău de tot. Bine, nu am luat în considerare chestia asta prima dată. Nu m-am gândit că o să fie asta iubirea tinereții mele. Chiar nu m-am gândit la asta! Am zis: cine e mă ăsta? Nu are cum să îmi placă mie de ăsta.” a mărturisit artista.
Declarațiile lui Theo Rose îi strică imaginea lui Anghel Damian care face parte din alt anturaj, în care se promovează cultura mult. Nu se știe dacă cei doi mai sunt sau nu împreună în prezent.