Familia lui Gheorghe Dincă are un rol extrem de important în elucidarea cazului Caracal, însă cei patru copii ai acestuia, dar și soția nu par să coopereze cu anchetatorii așa cum și-ar dori aceștia. Avocatul familiei Luizei Melencu, Tonel Pop îi acuză că mint și că practic îl acoperă pe cel care a recunoscut că a ucis cel puțin două fete.
Cei trei băieți ai monstrului din Caracal, fiica, dar și soția au fost chemați la DIICOT, unde au fost audiați timp de nouă ore. Tonel Pop susține că familia inculpatului ar fi făcut un scandal uriaș în sediul instituției, ceea ce l-a uluit și enervat la culme. Acesta a povestit jurnaliștilor ce s-a întâmplat.
„Au fost audiate mai multe persoane, înaintea familiei inculpatului Dincă. Am aflat că audierile au durat pe toată perioada zilei. Apoi a început audierea familiei Dincă. Sunt trei băieți și o fată și mama lor. Când am ajuns acolo, familia lui Dincă era însirată pe niște scaune în hol, au făcut un scandal imens că ce caută un avocat acolo, că mama lor nu vrea să fie întrebată nimic de avocat, aproape erau să mă scoată de acolo, că de ce stau în acea încăpere. Au făcut o revoltă acolo la procuror, la polițist, că nu vor avocat, că să ies afară. Când a început audierea soției lui Dincă, a ieșit iar scandal, a început să ne certe, țipa. I-am spus că nu poate să țipe în halul ăsta. Nu am mai auzit ca cel care e anchetat să țipe la anchetatori. Au spus că se cred victime”, a declarat Tonel Pop.
Avocatul Tonel Pop o acuză pe soția lui Gheorghe Dincă din nou că minte și că mai mult a distrus probe, cu intenție sau fără.
„În momentul în care am început să pun întrebări, atunci s-a stricat treaba. A început să tremure, să se înroșească, să răspundă în aceeași frază cu trei contradicții, a început să nege, să revină. Ce pot să vă spun e că, din punctul meu de vedere, această doamnă minte într-un hal fără de hal, au fost contraziceri extraordinare între declarațiile lor, ale familiei. În mod clar, și din ce a declarat și din ce rezultă din ce au spus celelalte persoane, această doamnă a aruncat probe, a alerat probe, a distrus probe. Este de văzut dacă cu intenție, obligată, din greșeală. Când am început să pun întrebări, anchetatorii nu au fost încântați deloc. S-a întors tot ce însemnau declarațiile inițiale. Numai prin întrebări succesive mai recunoșteau niște lucruri”.
Avocatul Tonel Pop a mai dezvăluit și că s-a încercat foarte mult ca el să nu poată participa la aceste audieri pentru a pune întrebări, dar că a insistat pentru a obține ceea ce și-a propus.
„Au fost audiați anumiți polițiști și s-a încercat ca eu să nu aflu că sunt audiate și acele persoane. Eu am o cerere aprobată, am spus să fiu chemat și să mi se spună cine vine și s-a încercat să fiu reținut la Caracal. Am aflat, pe surse, că aici se întâmplă lucruri. S-a încercat să nu particip la aceste audieri”, a spus avocatul.