Statele care au votat contra lui Kovesi! Printre ele și două mari puteri. Ce urmează

22 sept. 2019
Statele care au votat contra lui Kovesi! Printre ele și două mari puteri. Ce urmează

Laura Codruța Kovesi a fost validată de Consiliul Uniunii Europene în funcția de procuror șef european, care va fi remunerată cu 14.000 de euro lunar. Dar nu fără emoții. Pentru că sursele Adevărul susțin că cinci state s-au opus. Printre ele și două mari puteri. Este vorba despre Spania și Italia.

Celelalte trei care s-au votat validării româncei au fost Portugalia, Cehia și Slovacia. Motivul ar fi unul politic, în sensul că Viorica Dăncilă ar fi făcut lobby pe la reprezentanții acestor Guverne și le-a cerut să nu o voteze pe Laura Codruța Kovesi pentru șefia parchetului European. Aceasta s-ar afla în relații bune cu țările respective. Însă votul celorlalte 25 de stat a fost suficient pentru ca fostul procuror șef al DNA să fie validată, deci urmează să-și preia funcția în anul 2020. Marea Britanie nu a votat, din motivul Brexit.

Luminița Odobescu nu a ținut cond de solicitarea premierului

Ambasadorul României la UE, Luminița Odobescu, cea despre care s-a spus și că au urma să fi propunerea țării noastre pentru funcție de comisar european, a votat pentru Laura Codruța Kovesi, deși indicațiile executivului au fost opuse. Totuși telefonul pe care l-a dat Klaus Iohannis a contat și el, astfel că aceasta a decis să nu voteze împotriva reprezentantei statului pe care îl reprezintă.

„Am vorbit despre un prejudiciu de imagine. Eu îmi doresc – există prezumţia de vinovăţie – nu vreau să se înţeleagă că o acuz de ceva pe doamna Laura Codruţa Kovesi sau că mă implic în justiţie, cred că justiţia trebuie să fie independentă – dar, dacă se adevereşte una din acuzaţii, atunci este clar că imaginea României va avea de suferit”, a explicat Viorica Dăncilă.