Pandemia a zdruncinat puternic multe economii ale lumii. Cele mai afectate țări au fost cele care câștigau foarte mult din turism. Cum totul s-a închis, sute de mii de afaceri la nivel mondial au intrat în faliment. Din acest motiv, Malta nu mai vrea să riște.
Așa că autoritățile acestei țări au decis să închidă granițele pentru toți turiștii care nu sunt vaccinați. Decizia a nemulțumit teribil Franța și asta pentru că mulți cetățeni și-au rezervat vacanțe aici. Dar sunt și români care se află într-o situație similară.
„Nu o condamn, dar decizia pe care a luat-o Malta este contrară regulilor europene şi cred că trebuie să ne ţinem de cadrul nostru şi să-l aplicăm integral. Acest cadru este cel al paşaportului sanitar european. Aş prefera să revină asupra deciziei lor”, a fost mesajul lui Clément Beaune, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Europene din Franța, în emisiunea Grand rendez-vous Europe 1/CNews/Les Echos.
Autoritățile din Malta au schimbat decizia luată inițial atunci când au văzut că varianta Delta se răspândește foarte rapid. De la 1 iunie, turiştii din Uniunea Europeană, Statele Unite şi alte câteva ţări erau din lăsați să vină în Malta, cu condiţia să prezinte un test negativ la coronavirus la îmbarcarea în avion sau să fie complet vaccinaţi.
Vineri totul s-a schimbat. Astfel începând cu 14 iulie, un test PCR nu va mai fi suficient, în contextul creşterii numărului de cazuri de coronavirus.
„Nu am reuşit întotdeauna bine să ne coordonăm în Europa în timpul acestei crize, dar, de această dată, avem un paşaport sanitar (…) care este acelaşi peste tot în Europa’, a insistat Clément Beaune. Ceea ce a făcut Malta este să nu mai recunoască decât vaccinul. Aceasta trebuie să ne alerteze asupra faptului că, dacă situaţia se degradează, tentaţiile de închidere, uneori chiar contrare regulilor, se înmulţesc”, a subliniat secretarul de stat francez, conform Agerpres.
„Avem un cadru european care este armonizat, care este protector şi este cel care trebuie aplicat. Ceea ce mă interesează este să protejăm vacanţele francezilor şi europenilor”, a mai spus acesta.