Tatăl Mădălinei Manole a murit! Decesul a fost fulgerător. Ce simptome COVID-19 a avut

09 sept. 2020
Tatăl Mădălinei Manole a murit! Decesul a fost fulgerător. Ce simptome COVID-19 a avut

Ion Manole, tatăl Mădălinei Manole a murit în această seară, anunța surse Antena3. Bărbatul se afla în stare gravă, internat la Terapie Intensivă, după ce fusese diagnosticat cu COVID-19.

Ion Manole avea 77 de ani și a venit la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești, joi 3 septembrie. Starea lui a fost delicată încă de la bun început. În această dimineață el a intrat în stop cardio-respirator, dar medicii au reușit să-l salveze.

Din păcate, boala s-a agravat și pe la ora 17.00, scenariul de coșmar s-a repetat și nu a mai putut fi readus la viață.

Când tatăl Mădălinei Manole a ajuns la spital, niciun pat nu era liber pe secția ATI a spitalului din Ploiești, așa că a fost nevoit să aștepte, într-o secție a spitalului, eliberarea unui loc la ATI. Abia apoi a putut fi intubat și ventilat mecanic, având mari probleme cu respirația.

Ion Manole a fost infectat cu coronavirus, iar simptomele inițiale nu au fost luate în seamă, părând o banală răceală. Acestea s-au agravat subit și boala a avansat într-un ritm extrem de alert, care i-a șocat chiar și pe medici. În ciuda eforturilor personalului medical, bărbatul a decedat în seara aceasta.