Theo Rose OUT de la PRO TV? Ce s-a întâmplat în spatele ușilor închise de la Vocea României. Smiley nu s-a mai abțiunut

de:
14 iul. 2022
Theo Rose OUT de la PRO TV? Ce s-a întâmplat în spatele ușilor închise de la Vocea României. Smiley nu s-a mai abțiunut

Avem noi nume la Vocea României, printre care și cel al lui Theo Rose. Celebra artistă a acceptat provocarea celor de la PRO TV, însă cel mai probabil se aștepta ca lucrurile să fie cu mult mai simple.

Pregătirile pentru Vocea României au început deja, drept urmare jurații s-au cunoscut bine între ei, iar odată cu asta au apărut și neînțelegerile. Deși mulți nu ar fi crezut așa ceva, Smiley și Theo Rose nu se înțeleg prea bine, iar asta o spune chiar partenerul de viață al Ginei Pistol.

Smiley a recunoscut că Theo Rose este o tânără foarte energică și cu un spirit cât se poate de fresh, însă asta nu înseamnă că cei doi sunt și pe același lungime de undă.

Artistul povestește că apar conflicte între cei doi, iar de multe ori ajung să nu se mai înțeleagă, având în vedere că împart același scaun.

”E una dintre vocile importante din generația nouă de artiști. Și… o să vedeți. Mă rog, există și conflicte. Nu ne înțelegem de fiecare dată. Dar e mișto. Chiar o să fie foarte mișto. Scaunul nostru e ca o canapea. E foarte impunător, așa”, a dezvăluit Smiley la Kiss FM.

Renunță Theo Rose la Vocea României?

Să fie acesta un impediment pentru Theo Rose la Vocea României? Vor decide producătorii de la PRO TV să o elimine de la masa juriului având în vedere neînțelegerile cu Smiley care este destul de vechi în istoria postului? Nu știm, dar rămâne de văzut și ce va apărea pe micile ecrane.

Oricum ar fi, fiecare jurat are motivele sale pentru care a ales această provocare. Smiley spre exemplu speră să poată să îi îndrume pe tinerii care chiar își doresc să facă muzică, având în vedere modul în care industria din România funcționează.

”Sunt școli de muzică în România, doar că sunt un pic pe vechi. Nu îi învață pentru viitor”, mai povestea artistul.