Guvernul Orban a decis. Toți banii care trebuiau dați până acum diferitelor categorii de români vor fi dați, Plățile încep chiar de săptămâna viitoare. Florin Cîţu a declarat că practica de a arunca facturile în viitor se opreşte în acest moment.
„Aceste sume au fost alocate prin rectificarea bugetară pentru că nu existau în buget, deşi programele existau şi au fost ignorate de guvernul precedent. A trebuit să suplimentăm partea de cheltuieli pentru că altfel companiile din sectorul privat, cetăţenii, pensionarii nu şi-ar fi primit banii pe care îi meritau. (…) Această practică de a ascunde sub preş gunoiul, de a arunca facturile în viitor, se opreşte în acest moment”, a afirmat ministrul Finanţelor.
Se dau toate alocațiile, pensiile și indemnizațiile
Cea mai mare sumă, respectiv două miliarde de lei, a fost alocată în plus pentru plata, până la finele anului, a drepturilor pentru asistenţă socială.
„Iarăşi bani care nu erau în buget: pensii, alocaţii de stat pentru copii, indemnizaţii persoane cu handicap sau pentru persoane aflate în concediu pentru creşterea copilului. Aceşti bani nu au fost incluşi în buget şi aceşti oameni nu şi-ar fi primit banii. (…) La pensii a fost suplimentat iniţial cu suma de 585,9 milioane de lei pentru asigurarea plăţii integrale a drepturilor de pensii pe luna decembrie, dar în şedinţa de Guvern de azi am suplimentat cu încă 40 milioane de lei pentru că s-a făcut o recalculare pentru 5.685 de persoane până în data de 26 noiembrie. Acestea vor intra în plată de la 1 decembrie”, a adăugat noul ministru de Finanțe.
Se dau și banii pentru PNDL
O sumă de 1,8 miliarde de lei a fost alocată suplimentar pentru plata facturilor pentru companii care au efectuat proiecte aferente programului PNDL.
Totodată, plăţile pentru decontarea concediilor medicale şi a indemnizaţiilor de asigurări sociale au fost suplimentate cu 1,2 miliarde de lei.
„Am suplimentat plăţile pentru decontarea concediilor medicale şi indemnizaţiilor de asigurări sociale cu 1,2 miliarde de lei. În ultimele 4 luni de zile nu au mai fost bugetate, nu au fost bani în buget pentru plata acestor concedii medicale”, a precizat şeful de la Finanţe.
Companiile care au aplicat pentru returnarea TVA îşi vor primi banii
În ceea ce priveşte TVA, ministrul a anunţat că până la sfârşitul anului toate companiile care au fost verificate şi au raport favorabil pentru returnarea TVA îşi vor primi banii.
„Nu este normal ca sectorul privat să susţină iresponsabilitatea guvernului precedent. Sunt aici companii care dacă nu ar fi primit aceşti bani, unele chiar ar fi intrat în faliment”, a mai spus Florin Cîţu.
Bani și pentru majorările salariale
El a arătat, de asemenea, că bugetul nu avea alocate fondurile necesare pentru plata majorării salariale pentru persoanele din unităţile sanitare publice, astfel că acestea au fost suplimentate cu 813 milioane de lei, iar pentru medicamente au mai fost adăugate 766,6 milioane lei.
O sumă de 460 milioane de lei a fost direcţionată către achitarea diferenţelor salariale prevăzute de Legea 85 din 2016, reprezentând plăţi restante pentru 2018 şi 2019 pentru universităţile de stat.
Se fac plăți și pentru programul „Tomata”
Ministrul Finanţelor a anunţat, totodată, că nici programul „Tomata” nu avea fonduri alocate astfel încât au fost incluşi în buget 70 de milioane de lei în acest sens.
„O surpriză neplăcută: un program la care fostul guvern tot făcea referire, programul „Tomata” , nu avea banii incluşi în buget şi a trebuit să includem 70 de milioane de lei pentru acest program ca să fie făcute decontările”, a mai spus Cîţu.
Alte 279 milioane de lei au fost alocate pentru plata sumelor din titlurile de plată emise de Autoritatea Naţională pentru restituirea Proprietăţilor.