Anunț important pentru românii care își primesc pensia prin poștă. Au avut loc discuții la cel mai înalt nivel. Ministrul Muncii, Violeta Alexandru a adus în discuție mutarea pensiilor pe card.
Oficialul a avut două întâlniri cu reprezentanții băncilor, cu Visa Romania și reprezentanții Casei Naționale de Pensii. Totul după ce ministrul interimar s-a declarat nemulțumită de Poșta Română pentru că ar fi întârziat livrarea pensiilor.
Pentru a evita aceste întârzieri, o variantă ar fi ca pensiile să fie livrate exclusiv pe card.
”Cei de la Poșta Română nu au întârziat plățile, ci activitatea doamnei ministru. Ar fi ideal ca plățile să fie livrate pe card, dar nu se poate pentru că nu sunt bancomate în satele mai sărace și îndepărtate sau satele din munți”, a spus acesta.
Oamenii nu sunt de acord cu această trecere. Mai mult, aducerea bancomatelor în fiecare sat ar fi un efort care ar costa băncile.
Mai mult, oamenii spun ca nu îi pot obliga să ia pensia pe card, în timp ce unii spun ca e mai simplu să o primească pe card pentru că pot scoate cât vor.
Cei care primesc banii pe card nu mai așteaptă poștașul, dar sunt și bătrâni care nu se vor descurca la bancomat.
Plata drepturilor de pensie prin intermediul CN Poșta Romana SA se face astfel:
• 1 – 15 ale lunii – la domiciliul beneficiarilor;
• pentru pensionarii avizaţi (cei care nu sunt găsiți la domiciliu) drepturile bănești și documentul de plată se pot ridica de la ghişeele poştale, în termen de 2 zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective .
Potrivit legii, plata prin conturi curente sau conturi de card se face începând din data de 14 sau din prima zi lucrătoare care urmează datei de 14, dacă această zi este nelucrătoare.