Tratamente naturale pentru un păr de vis! Sporesc creşterea şi opresc căderea părului

19 apr. 2020
Tratamente naturale pentru un păr de vis! Sporesc creşterea şi opresc căderea părului

Din ce în ce mai multe persoane se confruntă cu o problemă serioasă, căderea părului. Motivele pot fi multiple, pornind de la stres şi probleme de sănătate, până la folosirea produselor cosmetice nepotrive, cum ar fi şampoane sau diferite măşti. Cu toate acestea, există şi variante naturiste pentru aceaste probleme.

Căderea părului, o problemă constantă

Alte cauze pentru căderea părului pot fi şi afecțiunile ascunse, precum deficiență de proteine sau vitamina A, dezechilibrele hormonale ori lipsa de fier. Mai mult, alte persoane se plâng de vârfuri despicate sau casante, de mătreață ori păr prea gras. Ce metode simple şi naturale poţi folosi pentru părul tău.

Iaurtul și gălbenușul de ou fac părul să strălucească

Dacă ai un păr lipsit de strălucire, poți folosi cu încredere iaurt, în loc de balsam. De asemenea, dacă părul tău este gras, poți aplică iaurtul pe părul umed doar la vârfuri. La fel de bun este și gălbenușul de ou bătut. El curată părul în profunzime și îl face să strălucească. În caz de păr uscat, poți aplică pe părul umed ulei călduț de măsline, de jojoba sau de cocos. Mai poţi de asemenea să îl clătești cu infuzie de rozmarin, arnica, urzică sau pătrunjel.

Infuziile de plante, plus de culoare pentru păr

Este cunoscut faptul că vopseaua pentru păr din comerţ conține amoniac și multe alte substanțe chimice care deteriorează părul și pot declanșa alergii. Acestea pătrund în pielea capului și trec în sânge, putând provoca intoxicații grave. Dacă dorești o culoare mai intensă, însă naturală, poţi folosi o serie de infuzii de plante. Acestea se pot prepara în casă, în câteva minute.

Ce poți folosi, în funcție de culoarea naturală a părului tău pentru a intensifica culoarea:

Pentru păr negru: ceai de lavandă, pudra de indigo sau balsam ori șampon „black malva”. Pentru păr roșcat: ceai de măceșe, hibiscus roșu, ceai roșu Zinger, gălbenele, coșenilă sau cuișoare. Pentru păr șaten închis: ceai de rozmarin, urzică, ghimbir, nuca, cuișoare, salvie, ferigă tânăra, castane, sau coajă de arțar. Pentru păr șaten deschis: ceai de mușețel, gălbenele, flori galbene de măturică, șofran, coajă de portocală sau flori galbene de lumânărica. Pentru păr alb: infuzie din ceai de mușețel, rădăcina de tătăneasa sau „blue malva”.

Ce plante stimulează creşterea părului

Urzică, frunzele de piersică, salvia, ferigă tânăra, lavandă, busuiocul și rozmarinul sunt doar câteva plante care stimulează creșterea naturală a părului. De asemenea, mătreață se poate elimina ușor dacă te clătești cu infuzie concentrată din scoarță de salcie, frunze și rădăcina de tătăneasa, mentă sau urzică.