Tudor Chirilă este unul dintre cei mai apreciați artiști din România. Dacă vă întrebați ce s-a întâmplat cu el după ce a fost dat afară de la PRO TV, ei bine, plecarea sa pare că i-a afectat destul de mult veniturile.
Fostul jurat de la Vocea României lucrează acum la stat. În 2018, alături de Mihai Bendeac, cei doi actori au susținut un examen la Teatrul de Comedie, unde Chirilă fost admis cu un punctaj de 97.00 la proba practică.
Ce salarii oferă Teatrul de Comedie? Ați fi surprinși. În ciuda faptului că Tudor Chirilă se declară ”artist independent”, cartea sa de muncă este la Teatrul de Comedie, unde și-a petrecut cea mai mare parte din activitate, iar în 2017, artistul mărturisea că încasează un salariu de doar 1.800 de lei pe lună, lucru care nu îi prea convenea.
El povestea atunci că actorii nu sunt apreciați așa cum merită, mulți considerând că această meserie este un moft.
”Mama ca actor era excelent plătită, nu se poate compara cu ce se întâmplă azi. Noi, astăzi, dacă ieşim în stradă să cerem o mărire salarială – eu, spre exemplu, câştig 1.800 de lei pe lună – cred că ne trezim cu lături în cap. Actorii nu mai sunt priviţi ca repere valorice, ci doar ca nişte saltimbanci a căror meserie e un moft, ceva uşor de reprodus de ceilalţi, dar na, „ceilalţi” se ocupă de „treburi serioase ”, mărturisea Tudor Chirilă în 2017.
Deși Tudor Chirilă povestea în 2017 despre salariul de 1.800 de lei lunar, conform grilei de salarizare, George Mihăiță, directorul Teatrului de Comedie are un salariu uluitor. Acesta încasează peste 13.300 de lei brut, adică aproape 7.800 de lei net, pe lună.
Dacă vă întrebați ce sumă de bani a pierdut Tudor Chirilă odată cu plecarea de la Vocea României, ei bine, presa din România scrie că pentru acest post, actorul ar fi fost plătit cu nu mai puțin de 50.000 de euro pentru un singur sezon.