Întreaga Românie este în stare de șoc după ce Alexandra Măceșan a fost răpită și ucisă de un bărbat care a luat-o la ocazie în orașul Caracal din județul Olt. Deși inițial s-a crezut că fata de 15 ani ar putea fi în viață, Institutul de Medicină Legală a confirmat că rămășițele umane găsite de anchetatori sunt ale ei.
Luiza Melencu este o altă adolescentă, care a dispărut după ce Gheorghe Dincă a luat-o la ocazie. Ea lipsește de mai bine de patru luni, iar familia i-a anunțat dispariția imediat. Cu toate acestea, procurorii DIICOT Craiova nu au luat în calcul o răpire, ci mai degrabă că fata a plecat de bunăvoie în altă țară cu vreun iubit.
Gheorghe Dincă a recunoscut că a ucis ambele fete, dar a indus de mai multe ori anchetatorii în eroare, dându-le informații false cu privire la ceea ce ar fi făcut cu cadavrele. Mai mulți specialiști susțin că acesta este un criminal în serie și că numărul victimelor ar putea fi de peste 20.
Scenariul sumbru pare acum să se adeverească. B1 Tv anunță, citând surse, că Gheorghe Dincă ar fi scăpat și de trupul Luizei Melencu în același mod în care a scăpat de cadavrul Alexandrei Măceșanu, print incinerare. Anchetatorii au descoperit bucăți din alt cadavru ars, lângă proprietatea lui Gheorghe Dincă. Rămășițele au fost ridicate și vor fi duse la INML pentru a fi testate pentru a se stabili dacă aparțin Luzei Melencu.