Un virus necunoscut face ravagii. Primul mort inregistrat in China

14 ian. 2020
Un virus necunoscut face ravagii. Primul mort inregistrat in China

BEIJING – În timp ce China se pregătește pentru un val de turiști cu ocazia Noului An Chinezesc, autoritățile sanitare au raportat primul deces datorat unei pneumonii virale, înregistrat în ziua de sâmbătă, fapt ce îngrijorează opinia publică ce ia în considerare un scenariu similar cu epidemia de SARS de la începutul anilor 2000.

Un bărbat în vârstă de 61 de ani ce a fost spitalizat datorită dificultăților de respirație și pneumoniei severe, în orașul Wuhan din centru Chinei, a decedat joi, conform autorităților.

Comisia Municipală a Sănătății din Wuhan a afirmat că 41 de persoane se află în carantină la spital, fiind suspectate de infectarea cu un virus misterios, dintre care 7 persoane se află în stare critică.

Comisia a afirmat că 739 de incidente de contact apropiat se aflau sub supraveghere medicală, o creștere importantă față de numărul de 163 raportat anterior. 419 dintre cazuri implică personal medical.

Centrele americane de Prevenire și Control al Bolilor (CDC) au transmis o alertă pentru „o epidemie de pneumonie cu cauze necunoscute” în China,  avertizând cetățenii americani să „evite animalele – moarte sau vii – și piețele de animale, să evite contactul cu persoane bolnave și să își spele mâinile frecvent cu săpun și apă.”

Bărbatul care a murit era un client ce frecventa o piață de fructe de mare din Wuhan, conform autorităților sanitare.

Tratamentele nu i-au îmbunătățit starea bărbatului după aducerea acestuia la spital, acesta murind în dimineața de 9 ianuarie în urma unui stop cardiac. Testul acestuia a ieșit pozitiv pentru virus.

O investigație preliminară a identificat boala respiratorie drept un nou tip de coronavirus, conform raportului agenției de presă de stat din China publicat joi, aceasta citând savanți ce se ocupă de probe.

Beijing se așteaptă la 3 miliarde de turiști, dintre care 400 de milioane vor călători cu trenul, pentru celebrarea noului an. Se așteaptă ca alte 7 milioane de turiști chinezi să călătorească în străinătate.

Anticipând perioada de 40 de zile de sărbătoare, ce începe pe 25 ianuarie, ministrul trasporturilor a afirmat că plănuiește măsuri adiționale pentru dezinfectarea trenurilor, aeronavelor și autobuzelor, pentru a preveni tramiterea bolilor.

Wuhan este un terminal de călătorie pentru centrul țării. Misteriosul virus a stârnit teama unei epidemii ce nu a mai fost întâlnită de la epidemia de sindrom acut respirator sever (SARS) ce a infectat mai mult de 8400 de persoane la nivel global între 2002 și 2003.

Mai mult de 800 de persoane au murit datorită epidemiei, ce a pornit din piețele de animale din sudul Chinei.

Cauza bolii recente rămâne necunoscută conform Chinei, însă statul a ținut să înlăture orice dubiu cu privire la o reapariție a SARS.

Dr. David Hui Shu-cheong, un expert în boli respiratorii, președinte al Departamentului de Medicină și Terapeutică al Universității din Hong Kong, a afirmat pentru NBC News că „riscul pentru Hong Kong și alte părți ale lumii este scăzut” atât timp cât autoritățile sanitare din Wuhan pot ține situația sub control.

„Aceștia sunt mult mai pricepuți în a manevra infecții severe comparativ cu 2003,  din punct de vedere al transparenței și rapidității”, adăuga acesta.

Coronavirusurile sunt o familie mare de virusuri, din care face parte și răceală obișnuită. Alte virusuri ce pot fi găsite în lilieci, cămile, și alte animale au evoluat în boli mult mai severe.

Organizația Mondială a Sănătății a descris simptomele: „în mare parte febră, cu câțiva pacienți având probleme respiratorii, radiografiile pulmonare indicând leziuni invazive în ambii plămâni.”

„Cred că situația actuală e foarte diferită față de situația precedentă cu epidemia SARS, pentru că autoritățile sanitare din Wuhan au pus la dispoziție informații noi în mod regulat”, susținea Dr. Jennifer Nuzzo, doctor epidemiolog și savant senior de la Centrul John Hopkins pentru Securitatea Sănătății.

„E liniștitor faptul că după o lună numărul total de cazuri e relativ limitat, iar absența infectării lucrătorilor sanitari susține ideea că nu a existat o transmitere om la om susținută a viruslui”, adăuga aceasta.

„Însă suntem îngrijorați evident de potențialul schimbării situației, astfel că atenția primită de virus este justificată.”