Veste cruntă pentru șoferi! Amenzile uriase pe care vor fi obligati sa le achite

13 nov. 2019
Veste cruntă pentru șoferi! Amenzile uriase pe care vor fi obligati sa le achite

Veste șoc pentru toți șoferii din România. Se dă lege. Cresc amenzile din 2020. Dacă noul premier, Ludovic Orban, își dă acordul, din 2020 amenzile vor crește considerabil.

Creșterea amenzilor va fi posibilă dacă salariile vor crește din 2020. Concret, majorarea salariului minim poate duce la creșterea semnificativă a amenzilor de circulație.

Cresc amenzile rutiere

Totul se întâmplă datorită faptului că punctul de amendă este calculat ca fiind o zecime din salariul minim brut pe economie. „Decizia va fi luată după consultarea partenerilor sociali, a patronatelor şi sindicatelor, iar obiectivul Guvernului este ca acest proiect de hotărâre să fie înaintat în dezbatere Guvernului pentru a fi finalizat şi adoptat până la sfârşitul lunii noiembrie”, a spus Ionel Dancă.

Totodată, Dancă a mai spus că se vor mai face analize la nivelul modului în care majorarea trebuie aplicată pentru a nu afecta profitabilitatea companiilor sau lovi în companiile private care nu pot susţine costurile suplimentare cu forţa de muncă. „Principalele direcţii pentru stabilirea salariului minim pentru 2020 vor avea în vedere o serie de indicatori obiectivi legaţi de activitatea economică, care pe de o parte să răspundă nevoii de a creşte salariul minim şi puterea de cumpărare, iar pe de altă parte să nu majoreze costurile din mediul privat”, potrivit lui Dancă.

Creșterea amenzilor se va putea produce chiar și în cazul în care nu va fi majorat salariul minim brut pe economie. Asta deoarece actuala valoare a punctului de amendă, de 145 de lei, a fost înghețată la nivelul salariului minim din 2017 prin ordonanțe de urgență. Pentru a rămâne la aceeași valoare și în 2020, guvernul Orban va trebui să dea o nouă ordonanță de urgență pentru înghețarea punctului de amendă la nivelul din 2017. În caz contrar, valoarea punctului de amendă va crește la 208 lei.

Tags: