Victor Ciutacu pleacă de la România TV? Ce job nou a acceptat acesta. Are legătură cu Iohannis. Nimeni nu și l-a imaginat în această ipostază

29 iun. 2022
Victor Ciutacu pleacă de la România TV? Ce job nou a acceptat acesta. Are legătură cu Iohannis. Nimeni nu și l-a imaginat în această ipostază

Victor Ciutacu este lider de audiență cu emisiunea lui de la România TV, dar în ultimele zile pare că și-a schimbat job-ul. Din jurnalist acesta s-a transformat în critic de modă. În timp ce întreaga planetă îl felicită pe David Popovici, numit geniu și fenomen de toți specialiștii în domeniu, în România încă se găseasc cârcotași care să comenteze pe teme neimportante.

Puștiul de 17 ani, care a devenit dublu campion mondial la 200 m liber și 100 m liber, ceea ce doar un om a mai reușit acum aproape 40 de ani, a venit la întâlnirea cu premierul Nicolae Ciucă îmbrăcat lejer, așa cum merge la concursuri. Nimic deplasat, a fost așa cum este el tot timpul.

Însă Victor Ciutacu a considerat că este momentul să-i comenteze ținuta și a avut mai multe postări pe subiect. Chiar a și certat-o pe mama lui David Popovici (DETALII AICI) și a scris și editoriale în ProSport și EVZ pe acest subiect.

Critici dure din partea lui Victor Ciutacu la adresa geniului David Popovici

„La aproape 18 ani, provenit fiind dintr-o familie bună, extrem de atentă la detalii, dacă ai un pic de respect pentru ceea ce înseamnă imaginea ta publică și pentru autoritatea statului (care te-a și umplut de bani), nu te duci în șort la întâlnirea cu prim-ministrul țării tale. Oricât de campion mondial ai fi, nu-i faci onoarea de a-l primi tu în vestiar să-i dai un autograf, ci el ție.

Și fiindcă, măcar părinții tăi ar trebui să știe, există un cod vestimentar adaptat tuturor situațiilor de gen. Și oricât de buricul pământului te-ai crede tu…

Lăsați-mă cu explicația penibilă „așa se simte bine copilul, așa s-a dus îmbrăcat”. Și tacâmurile încurcă, dar nu bei ciorba direct din cazan și nu muști din ciozvârtă ce vechii daci, cu vinul gâlgâindu-ți pe piept, când mergi la restaurant. E o chestie de minimă civilizație.”, a scris Victor Ciutacu, care a comentat negativ și despre Simona Halep și Cristina Neagu, cele mai bune sportive pe care le-a avut România în ultimii 20 de ani.

Victor Ciutacu, stilistul primei Doamne, Carmen Iohannis?

Moderatorul România TV și-a luat rolul de critic de modă în serios și a continuat, după David Popovici și cu Carmen Iohannis. Nimeni nu și-ar fi imaginat că jurnalistul vrea să devină specialist în fashion, dar niciodată nu este prea târziu. Poate devine stilistul primei doamne în viitor și primește un job nou.

Mulți au glumit și au spus că a i-a luat locul Danei Budeanu pe care o tot invită la emisiunea lui. Nu este exclus să-l vedem pe jurnalist dându-și cu părerea despre ținute de acum înainte.

„Femeia asta nu poate și pace să priceapă că, dacă nu ești chiar de pe șant, nu îți afișezi cârnații prin sandale când o arzi la ținută de gală. Da’ aș fi curios sș-l cunosc pe creatorul care i-a pus aripioarele alea de Russell Crowe în Gladiatorul. Să ne mai mirăm că poporul suveran aplaudă prezența lui David Popovici în budigăi la Palatul Victoria?”, a mai scris Ciutacu pe facebook.