Ana Porgras a câștigat în anul 2010 titlul mondial la bârnă, dar apoi s-a retras din gimnastică, la doar 18 ani, lăsându-și echipa fără unul din membrii de bază pentru Jocurile Olimpice. Aceasta a ales să trăiască viața la maxim și a plecat la mare cu un tânăr cu mulți ani mai mare decât ea.
Aproape zece ani nimeni nu a mai știut nimic de ea, dar a ajuns în atenția publicului după ce povestea ei a apărut pe un portal de știri. Din campioană mondială devenise manichiuristă la Brașov. Cei de la Kanal D i-au propus apoi să devină concurentă la Survivor România, iar viața ei s-a schimbat destul de mult.
Cu toate acestea, Ana Porgras este nerecunoscătoare. Ea spune că experiența din Republica Dominicană nu a ajutat-o cu absolut nimic. Și totuși pe contul ei de Instagram au apărut câteva reclame, ceea ce până acum nu se întâmpla, semn că popularitatea câștigată în cadrul emisiunii i-a adus nu doar bani, ci și imagine.
Zanni a fost foarte dezamăgit de Ana Porgras, după ce la scurt timp după ce a câștigat finala a văzut în telefonul ei o conversație cu un alt bărbat. Fosta gimnastă îi spusese în prealabil că este îndrăgostită de el.
Zanni a aflat că totul a fost o minciună, iar din mesajele schimbate între cea pe care o credea prietenă și adevăratul ei iubit a putut afla întreaga poveste. Ana îi spunea bărbatului gelos că trebuie să fie lângă câștigătorul Survivor România pentru a face show și a câștiga și mai multă notorietate.
Inițial Zanni nu a vrut să spună de ce s-a supărat și a rupt legătura cu fosta gimnastă, dar ulterior a dezvăluit tot, iar Ana Porgras a fost pusă la zid de fani.
„Cel mai important moment, în cariera unui sportiv, este momentul în care el urcă pe prima treaptă a podiumului și i se cântă imnul țării sale, în cazul meu al României. Orice s-ar întâmpla, nu are cum nimeni, niciodată să îi răpească acest merit!
Vreau să vă spun doar atât, cu toate că în spatele meu, în perioada în care făceam gimnastică, au stat oameni care m-au antrenat (mentorii mei), mi-au ascultat frustrările, m-au susținut psihic (familia mea) în momentele în care simțeam că nu mai pot, atunci când urci pe un aparat şi îți începi execuția: ești SINGUR!
Singur reuşeşti, sau nu, să devii un campion, iar ajutorul celorlalți este inutil în acel moment!
Țin să vă spun (pentru cei ce ați uitat) că principala mea calitate, pentru care am fost chemată la emisiunea Survivor, a fosta aceea de a fi o fostă campioană mondială. “Survivor” a fost doar un proiect la care am acceptat să particip, nu am avut scopul de a mă promova în vreun fel, prin intermediul acestei emisiuni.
Ca drept dovadă, nu mi-a schimbat viața cu absolut nimic, în afara faptului că mi-a crescut numărul de urmăritori pe Instagram şi care nu mă ajuta cu nimic, pentru că ce credeți, nu câștig nimic din asta, viața mea a rămas exact aceeași!
Un ultim lucru: haideți să vorbim despre ce am făcut noi în viața, nu despre ce fac alții, să ne uităm în grădina noastră și abia apoi să aruncăm cu pietre! Poate mulți dintre voi susțineți că nu ați auzit niciodată de campionii României, dar oare de ce? Pentru că în țara aceasta, se promovează doar oameni care nu au făcut nimic notabil în viețile lor, au apărut de doua ori la televizor și se cred exemple de urmat!”, a scris Ana Porgras pe contul ei de Instagram.
Zanni a aflat și el despre această postare și i-a mai dat încă o lovitură umilitoare
„Aud tot. Ignor aproape tot. Aproape ca m-am descurcat.”, a scris și el probabil ca răspuns tot pe Instagram.