Unele zodii pot deveni vulnerabile în următoarea perioadă, în timp ce altele ajung să devină mai curajoase ca niciodată pentru a-și duce planurile la bun sfârșit, avertizează astrologul Urania.
Când vine vorba de îndeplinirea visurilor, Berbecii sunt pregătiți să facă tot ceea ce este necesar, chiar dacă asta include mobilizarea tuturor resurselor fizice. Nativii acestei zodii sunt gata să obțină succesul mult așteptat și fac pași decisivi în acest sens. În final își găsesc curajul pe care l-au pierdut de ceva vreme.
”Nevoia de succes le poate mobiliza celor tineri resursele fizice, dându-le curajul să participe la întreceri sportive sau la implicarea în jocuri estivale unde se cere îndemânare, premiul pus în joc sau notorietatea fiind un scop în sine”, spune Urania.
Gemenii în schimb își vor da seama că seamănă mai mult decât credeau cu cei din familia lor, iar asta le va da de gândit în următoarele zile.
”Mecanisme de funcționare a organismului provocate de o înclinație sau de un specific personal transmis lor, pe cale genetică, de un părinte sau de orice alt înaintaș”, adaugă astrologul.
Zodia vulnerabilă a săptămânii este Taurul. Cei născuți sub acest semn zodiacal riscă să facă erori majore, motiv pentru care ar trebui să se abțină de la decizii importante în următoarele zile.
De asemenea, există și riscul ca persoanele din jur să îi înțeleagă greșit, iar asta nu le va aduce prea multe beneficii, drept urmare mai bine stau în banca lor.
”Sfârșitul săptămânii va fi unul vulnerabil prin riscul de a spune ceva ce nu trebuie: fie nu-i momentul potrivit, fie formularea îi va deranja pe cei din jur, fie va conține exagerări regretabile ori atitudini subiective sau chiar pătimașe”, mai spune astrologul Urania.