Unele zodii trebuie să fie atente la discuții în zilele următoare căci pot ajunge în situația în care să își piardă locul de muncă, avertizează Urania. Alți nativi în schimb se concentrează pe planurile de viitor.
Săptămâna continuă a fi agitată pentru foarte multe zodii. Unele trebuie să fie vigilente pentru a nu ajunge în situații nu tocmai plăcute. Alți nativi în schimb trebuie să cântărească bine deciziile pe care le iau pe plan profesional.
Leii spre exemplu își încurcă singuri viața, fie că vorbim de cea profesională, sau personală. Trebuie să învețe să își gestioneze impulsurile, în caz contrar, riscă să aibă mari probleme.
”Impulsuri astrale de natură să-i motiveze pe Lei ca să-și afirme categoric o dorință, să rostească o nemulțumire, să adreseze o solicitare, să dea o replică fără echivoc celor care îi încurcă în viață, în activitatea curentă profesională sau în demersurile aspiraționale”, spune astrologul.
Balanțele trebuie să fie atente și ele la ce discuții poartă, în special când vine vorba de șefii lor. Nativii acestei zodii riscă să își piardă funcția dacă nu gândesc de două ori înainte să acționeze.
”Evitați dialogurile în public sau prezențele mediatizate; atacurile la funcția și competența unor Balanțe se poate petrece și în alte împrejurări dar, până la urmă, ele tot vor deveni publice”, a mai spus astrologul Urania.
Fecioarele pe de altă parte se concentrează pe ideile și pe proiectele lor. Își doresc ca totul să fie profitabil, drept urmare iau măsuri în acest sens care să le asigure un viitor optimist.
”Nativii vor evalua multe dintre ideile, oamenii sau proiectele de care s-au atașat în ultima vreme și vor încerca să afle în ce măsură ele mai sunt importante și de viitor ori vor mai fi profitabile”, mai spune astrologul Urania.