La ora asta trebuie să bei cafeaua dimineața! Greșeala pe care mulți o fac. Specialiștii așa recomandă

de:
24 iun. 2022
La ora asta trebuie să bei cafeaua dimineața! Greșeala pe care mulți o fac. Specialiștii așa recomandă
Sursă Foto: Freepik

Mulți s-au obișnuit să consume o cană de cafea fierbinte dimineața, chiar după trezire, însă este acest lucru recomandat? Sunt persoane care deși consumă zilnic cafea ajung să nu se mai bucure de beneficiile pe care cafeina le are.

Cauza este una foarte simplă. Un studiu realizat de neurologul Steven Miller de la Uniformed Services University of the Health Sciences din Bethesda arată că cea mai indicată ora la care se bea cafeaua este între 9:30 şi 11:30, deci nu imediat după trezire.

Doar în acest mod ne putem bucura cu adevărat de beneficiile cafelei și nu devenim imuni la cafeină. Dacă alegi să consumi cafeaua la doar câteva minute după ce te-ai trezit, în timp devin imun la cafeină, spun cercetătorii, drept urmare, cafeaua consumată, indiferent de cantitate nu va mai avea efectul dorit.

Să aflăm însă și ce se întâmplă când consumăm o ceașcă de cafea fierbinte la alte ore. În primul rând, cafeaua nu se consumă niciodată cu cel puțin trei ore înainte de culcare.

Orele la care nu trebuie să consumi niciodată cafea

Un studiu publicat în revista Science Translational Medicine a demonstrat că ritmul cardiac al celor care consumă cafea după amiază ar putea fi afectat.

De asemenea, cei care beau cafea și cu cinci ore înainte de culcare vor avea mari probleme cu somnul, ba chiar s-ar putea trezi de mai multe ori în timpul nopții. Efectele se resimt până dimineață, căci persoanele care obișnuiesc să bea cafea după amiază se vor trezi mult mai obosite decât cele care optează pentru o singură cafea pe zi, dimineața.

Practic, pentru a ne bucura în continuare de beneficiile cafelei și pentru a avea efectul dorit, recomandată ar fi doar cafeaua de dimineață. Aceasta nu ne va afecta somnul deloc și de asemenea, iar ritmul nostru cardiac va fi unul cât se poate de normal.