Uneori, problemele cu somnul ne pot afecta mai mult decât credem. Un somn nu prea bun ne afectează în ziua următoare, drept urmare, este bine să acordăm o atenție sporită când vine vorba de odihnă.
Evenimentele stresante, gândurile prea multe, sau poate un moment agitat care a avut loc pe parcursul zilei sunt doar o parte dintre motivele care pot duce la lipsa somnului. Soluții există însă și sunt cât se poate de naturale.
În cazul în care nu știai, ceaiul de lavandă îți poate schimba complet viața la capitolul somn. Datorită beneficiilor calmante pe care planta le are, acesta poate trata insomniile și de asemenea, reduce și stările de anxietate, dar și de depresie.
Ca să nu mai vorbim de faptul că ceaiul de lavandă îmbunătățește calitatea somnului, iar același lucru este valabil și pentru uleiul de lavandă, folosit deseori în masajele de relaxare.
Ce mai trebuie să știi despre lavandă? Ei bine, ea poate calma durerile, precum cele declanșate de crampele menstruale și de asemenea îți poate oferi o stare cât se poate de bună și de liniștită.
Ca orice altă plantă, lavanda vine și ea cu câteva contraindicații de care trebuie să ții cont înainte de a o adăuga în rutina ta. Pentru că este o plantă calmantă, aceasta provoacă somnolență, drept urmare indicat ar fi să o consumi doar înainte de culcare și nicidecum pe timpul zilei.
De asemenea, cei care consumă prea des ceai de lavandă s-ar putea confrunta cu dureri de cap, constipația și chiar și cu o creștere a poftei de mâncare, așa că mare atenție la cantitate!
Dacă vrem să ne bucurăm la maxim de beneficiile ale, ceaiul de lavandă trebuie consumat înainte de culcare și totodată, trebuie făcute și câteva pauze pentru a evita efectele secundare.