Lidia Buble a transmis de mai multe ori că dorește să se mărite, dar din păcate, după despărțirea de Răzvan Simion, nu s-a mai legat nicio relație durabilă. În prezent, artista se află în Republica Dominicană, unde filmează pentru PRO TV, din postura de concurentă a reality show-ului Sunt celebru, scoate-mă de aici.
Și se pare că deja există un pretendent la titlul de iubit, chiar dacă ea nu are acces la telefon sau internet. Cert este că nu va putea nega informația decă el o va face publică. Contul anonim de Instagram Viperele Vesele a explicat despre ce este vorba.
Cucu de la Noaptea Târziu, colegul lui Cuza și al lui Emi a declarat în urmă cu câteva luni că Elena Chiriac de la Survivor România a fost iubita lui. Aceasta nu a putut nega nimic pentru că se afla în concurs și nu avea acces la telefon sau internet.
Imediat ce a ajuns în România, s-a grăbit să infirme spusele lui Cucu și a dat de înțeles că acesta a vrut doar să-și facă imagine profitând de notorietatea ei. Totuși, artistul insistă că s-a întâmplat ceva între el și fosta Faimoasă.
În acest context, Viperele Vesele a publicat un mesaj în care acuză faptul că celebrul Cucu se mai pregătește să facă o victimă, iar cea mai în trend ar fi fără doar și poate Lidia Buble, care se și bucură de cea mai mare popularitate dintre vedetele înscrise în reality show-ul de tip concurs, Sunt celebru, scoate-mă de aici.
@viperele___vesele
„CUCU, O NOUĂ CUCERIRE DIN DOMINICANĂ. ACUM, DE LA „SUNT CELEBRU, SCOATE-MĂ DE AICI”!
Arhicunoscutul seducător Cucu se pregătește să anunțe în mass-media (a lui) o nouă cucerire din lumea showbizului. Cuculeț, pare-se, a pus ochii acum pe una din celebritățile de la reality-show-ul “Sunt celebru, scoate-mă de aici”, difuzat la Pro TV și filmat în Republica Domicicană.
Încă nu știm ce a ales din lista fetelor, dintre Lidia Buble, Anisia Gafton, Tania Popa, Rux, Mara Bănică sau Bia Khalifa. Sau poate a băieților, dintre Giani Kiriță, Paul Diaconescu, Cristi Mitrea, Alex Bogdan, Răzvan Botezatu și Cornel Palade. Că este tare neclar încă pe ce parte a terenului evoluează craiul Cucu.
Având în vedere faptul că fostele lui “sunt sublime, dar cam lipsesc cu desăvârșire”, vorba lui nenea Iancu Caragiale. Îi recomandăm doar să aibă mare grijă să nu se dea la Giani Kiriță, că riscă să lupte cu el apoi în cușcă.
Fotografia de profil a contului viperele___vesele
Pe la colțuri lumea vorbește că numai astfel de relații ar putea avea acest Casanova al vremurilor noastre fake. Cuculeț se spune că alege premeditat persoane care nu au acces la tehnologia digitală în acea perioadă, prinse în vreo acțiune pe vreo insula departe.
Cucu rostogolește apoi bulgărele despre așa zisa lui relație, iar presa (a lui) o mușcă fără să verifice. Apoi victima, care nu acces la net în perioada reality-show-ului, se trezește că nu poate da drept la replică decât la întoarcere, peste luni bune de la “babardeala” lui Cucu.
Îi recomandăm lui Cucu să îndrăznească, să sară pârleazul și să anunțe că are relații și cu celebrități de dincolo, spre exemplu de la Survivor America. Că poate așa, în urma proceselor, se mai vindecă de atâta babardeala virtuală.”
@viperele___vesele