Dacă ai contact cu ENEL află de ultimul anunț făcut de companie. Este vorba despre un program la care mulți clienți doar visau până acum.
ENEL România susține Programul Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) „Casa Verde Fotovoltaice”. Într-un anunț pe pagina oficială de Facebook, companii spune clar cine poate beneficia de el, dar și care sunt avantajele.
Programul respectiv oferă finanțare pentru instalarea de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică necesară acoperirii nevoii de consum și livrării surplusului în rețeaua națională.
Astfel, cei care sunt hotărâți pot obține sprijin financiar pentru a deveni prosumator. Totuși, există niște criterii pe care trebuie să le respect beneficiarii.
Astfel, dacă ești persoană fizică și ești proprietar al unui imobil, ai mari șanse să poți accesa acest program. De asemenea, mai sunt și alte criterii legate de cartea de identitate, de imobil, dar și de datoriile la stat.
Cei de la ENEL ne spun însă tot ce trebuie să știm, astfel încât aplicarea pentu acest program să fie una cât mai simplă și lipsită de griji.
„Solicitantul trebuie să fie persoană fizică, cetatean roman, având domiciliul la adresa locului de implementare;
Solicitantul trebuie să fie proprietarul imobilului pe care se amplasează sistemul de panouri fotovoltaice.
Cartea de identitate trebuie sa fie valabila la momentul inscrierii, iar adresa de domiciliu trebuie sa fie aceeasi cu cea trecuta in cererea de finantare.
Imobilul pe care se implementează proiectul nu este afectat de sarcini în favoarea unei persoane juridice sau a unei entităţi care desfăşoară activităţi economice, cu excepţia cazului în care este afectat de o ipotecă imobiliară; de asemenea, destinația construcției, așa cum reiese din extrasul de carte funciară, este exclusiv pentru locuință;
Nu are obligații restante la bugetul de stat și la bugetul local, conform legislației naționale în vigoare”, se artă pe site-ul ENEL România.