Multe persoane cred că dacă optează pentru alimente ”sănătoase”, automat se vor simți mai bine, iar organismul lor va funcționa la capacitate maximă, însă efectul ar putea fi chiar invers.
În cazul în care nu știai până acum, alimentele sănătaoase pot deveni dăunătoare atunci când consumate greșit. Ce înesamnă greșit? Ei bine, vorbim aici de cantități, dar și de combinații.
Obișnuiești să consumi zilnic nuci și miez de semințe? Da, aceste alimente sunt într-adevăr sănătoase și bogate în proteine și vitamine, însă atunci când consumate în exces, pot determina formarea unor depozite adipoase. Nu consuma mai mult de 20 de grame pe zi.
Mai mult de atât, încearcă să optezi pentru semințe crude și nicidecum prăjite sau amestecate cu sare. Ele conțin grăsimi poliosaturate, care îngrașă.
Și fructele uscate trebuie consumate în cantități mici, iar dacă dorești neapărat, optează pentru cele proaspete. Te vei bucura de beneficiile uimitoare ale fructului, iar organismul tău va fi în siguranță. Ca să nu mai vorbim de faptul că nu îți vei pune silueta în pericol.
Cerealele sunt alternativa cea mai bună pentru un micdejun rapid și, credem noi, sănătos, însă mare atenție la ce tip de cereale consumi. Cele rafinate trebuie evitate. Ele conțin adaos de vitamine și minerale, obținute pe cale industrială, care nu îți ajută organismul mai deloc, pentru că nu pot fi asimilate în totalitate.
Alegerea corectă? Cerealele integrale, organice care nu conțin zahăr sau coloranți. Poți opta și pentru fulgi de grâu sau de ovăz pentru un mic dejun complet sănătos.