Andreea Bălan este una dintre cele mai apreciate vedete din România. Dacă de la distanță se poate declara o femeie împlinită, având două fetițe superbe și o carieră de mare succes, iată că în interior se ascund detalii dureroase.
Viața amoroasă a Andreei Bălan a întâmpinat suișuri, dar și coborâșuri. Vedeta a avut trei relații eșuate, una dintre ele fiind și căsnicia cu George Burcea, însă de fiecare dată s-a ridicat așa cum a știut mai bine.
Ce ne-a atras însă atenția a fost modul în care vedeta a depășit divorțul. Andreea Bălan povestește că și-a făcut un grup suport din patru oameni, pe care îi suna ori de câte ori avea nevoie și le povestea același lucru.
Ulterior, artista spune că nu a mai simțit nevoia să mai vorbească nimic, iar durerea a trecut de la sine, însă oricum ar fi, persoanele respective au fost alături de ea în fiecare moment.
”Eu mi-am făcut un grup de suport, patru oameni, cărora le-am zis că m-am despărțit și timp de patru luni i-am sunat pe toți pe rând, am văzut asta în filme. În fiecare zi îi luam la rând, le ziceam aceleași lucruri. După astea patru luni de zile mi-am trecut dintr-o dată. Cu toții avem nevoie de prieteni foarte apropiați, care trebuie să fie lângă tine, pentru o perioadă limitată. Cam asta aș sfătui, alege doi, trei prieteni și vă dați un termen de două-trei luni.”, a mărturisit Andreea Bălan.
Și să nu credeți că doar despărțirea de George Burcea a fost dureroasă. Artista a mai dezvăluit și că s-a confruntat cu depresia, într-un moment în care lucrurile îi mergeau cât se parte de bine.
”Am avut depresie la un moment dat, la 27 de ani. M-am trezit, aveam o relație minunată, am avut o relație de opt ani foarte frumoasă, începusem să câștig și financiar, începusem să fie bine, avea o carieră stabilă deja, scosesem albume, piese. Spuneam că sigur dacă albumul va avea succes, o să fiu fericită, sigur dacă relația mea o să meargă bine, o să fiu fericită. Dacă o să îmi cumpăr un apartament o să fiu fericită.
La 27 de ani le aveam, dar fericirea nu a venit, pentru că eu le căutam în exterior. Atunci mi-am dat seama că trebuie să cauți în interior. Și că dacă nu lucrezi cu tine și nu-ți vindeci traumele din copilărie, de fapt tot timpul vei avea acest gol interior. Și am început să fac terapie, am citit mult în perioada aia și așa am realizat.”, a spus Andreea Bălan în cadrul podcastului de pe Youtube.