Beneficiile uluitoare ale untului de arahide. Ce afecțiuni poate trata. Efectul la care nimeni nu s-ar fi așteptat

02 nov. 2021
Beneficiile uluitoare ale untului de arahide. Ce afecțiuni poate trata. Efectul la care nimeni nu s-ar fi așteptat

Untul de arahide este unul dintre cele mai delicioase alimente, ca să nu mai vorbim de faptul că pentru unii poate fi cel mai simplu desert, pe când pentru alții poate fi un mic dejun sănătos.

Puțini știu însă ce beneficii are untul de arahide pentru organism. Un nou studiu realizat recent demonstrează că nucile, migdalele, dar și alunele sunt asociate cu o funcție cognitivă mai bună, ba chiar și cu o viață mai lungă.

Practic, untul de arahide, de alune, sau de nuci poate fi considerat un medicament natural. Cercetătorii care au realizat studiul spun că deși există cercetări existente cu privire la beneficiile asupra sănătății cognitive ale consumului de oleaginoase, cercetări foarte limitate au fost făcute în special asupra arahidelor sau a produselor din alune, precum untul de arahide.

Tocmai pentru a elucida acest mister, cercetătorii au realizat un studiu asupra tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 33 de ani. Studiul a inclus testarea funcției de memorie, precum și scorurile lor de anxietate și depresie.

Legătura dintre sănătatea creierului și untul de arahide

După 6 luni, ei au descoperit că, în general, alunele și untul de arahide au avut un efect pozitiv asupra sănătății cognitive a participanților. Mai mult de atât, odată ce au avut toate rezultatele de care aveau nevoie, cercetătorii au ajuns la concluzia că polifenolii găsiți în alune și untul de arahide au fost un factor major în îmbunătățirea funcției de memorie și au scăzut nivelul de anxietate experimentat de participanți.

Pentru cei care nu știu încă, polifenolii sunt compuși care se găsesc în mod natural în alimente precum arahide, ciocolată neagră, mere, ulei de măsline și vin roșu și sunt benefice pentru combaterea diabetului, a bolilor cardiovasculare și a bolilor neurodegenerative, deci un motiv în plus să le adăugăm cu încredere în dieta noastră.

Mai mult de atât, deși noul  studiu s-a concentrat doar pe adulții tineri cu vârsta sub 33 de ani, aceste descoperiri ale cercetării asupra beneficiilor cognitive ale polifenolilor din alune și unt de arahide sunt promițătoare pentru toate grupele de vârstă și cu siguranță justifică mai multe cercetări viitoare. Oricum ar fi, nici vârstinicii nu ar trebui să se abțină de la puțin unt de arahide.