Viorica și Ioniță de la Clejani erau printre cei mai bogați artiști în urmă cu câțiva ani. Aceștia câștigau sume enorme cântând la evenimente. Nu doar tariful lor era foarte piperat, dar încasau mulți bani și din dedicații. Pandemia le-a șubrezit considerabil veniturile, însă cel mai mult au avut de pierdut din cauza copiilor.
Atât Margherita, cât și Fulgy au avut probleme de natură penală, iar Ioniță a fost nevoit să-și folosească toate economiile pentru a-i ajuta să iasă din impas. Ambii au avut probleme cu drogurile și nici acum nu se știe dacă se simt bine.
Margherita a primit o condamnare în urma infracțiunii pe care a comis-o. A condus sub incidența substanțelor interzise și chiar dacă nu a accidentat pe nimeni, ea a fost considerată pericol public. A scăpat de închisoare, dar amenda penală este una pe măsură: 40.000 de lei, adică aproximativ 8.000 de euro.
Fuly a fost internat de mai multe ori la dezintoxicare. Acesta a provocat scandaluri pe bandă, a fost și reținut de polițiști, dar eliberat apoi pe motiv că ar suferi de o tulburare psihică. Din nou Viorica și Ioniță de la Clejani au fost nevoiți să scoată bani mulți din buzunar pentru a rezolva problema.
Acum cei doi sunt fericiți că s-au reluat evenimentele și că au multe cântări. Tariful lor nu mai este la fel de mare ca în trecut, când depășea 10.000 de euro. Acum au nevoie de bani, așa că acceptă și sume mai mici.
”Viorica și Ioniță de la Clejani sunt foarte solicitați vara aceasta, de altfel, acest gen de muzică, de petrecere, merge foarte bine. Tarifele, în cazul lor, sunt de 5-8.000 de euro, cu tot cu formație, pentru o petrecere, cu mai multe calupuri de recitaluri. Sunt foarte îndrăgiți, merită banii. Toată vara au nunți , botezuri, evenimente!”, a declarat un impresar pentru EGO.RO.
Dar nu toți acești bani le revin lor și asta pentru că ei cântă și cu instrumentiști. Cei doi încasează aproximativ 3.500 de euro. Și Margherita cânta alături de ei, dar, după problemele cu legea, solista s-a retras pentru o vreme din lumina reflectoarelor.