Mulți români aleg să își păstreze banii în bancă, însă cât de sigură este această metodă. Unele bănci ar putea să ia fața ING Bank, în ciuda faptului că instituția bancară este una dintre cele mai apreciate din România.
Ai mai auzit până acum câte ceva despre Fondul de Garantare al Depozitelor Bancare (FGDB). În realitate, aceasta este autoritatea care despăgubește deponenții din România în cazul în care o bancă intră în imposibilitatea de plată.
Practic acest Fond oferă protecție banilor pe care anumite persoane le au depuse la bănci. De asemenea, tot el garantează că în situația în care o bancă nu le poate de înapoi banii clienții, aceștia vor fi despăgubiți cu suma datorată, în limita a 100.000 de euro.
Și totuși ce se întâmplă dacă ai cont deschis la ING Bank și are loc un astfel de eveniment? Cu toate că ING Bank nu participă la Fondul de Garantare a Depozitelor din România, face asta în Olanda, deci în cazul unui dezastru îți vei primi oricum banii garantați în altă țară practic.
Datele oficiale arată că 23 de bănci centrale din România și Banca Centrală Cooperatistă participă la FDGB, iar ING Bank nu este una dintre ele, lucru care s-ar putea să nu îi încânte prea mult pe clienții care își pun banii în depozit. Totuși de precizat că ING Bank este o bancă sigură pentru că participă la aceeași schemă în Olanda.
Și totuși ce bănci sunt protejate prin Fondul de Garantare sunt? Pe listă regăsim în primul rând BCR, Banca Pentru Locuințe, dar și CEC Bank. De asemenea, Banca Transilvania, dar și BRD sunt și ele pe listă, alături de OTP Bank, Raiffeisen Bank, dar și Alpha Bank.
Lista este una cu mult mai lungă de atât și prevede și bănci care nu sunt neapărat prezente în România, însă din păcate ING Bank nu este una dintre ele. Astfel, în cazul în care banca va ajunge într-o astfel de situație, clienții își vor recupera banii din Olanda.
Sumele depuse în conturi deschise la ING Bank N.V. Amsterdam, Sucursala București sunt garantate de Schema de Garantare a Depozitelor din Regatul Țărilor de Jos, având în vedere că ING Bank N.V. Amsterdam, Sucursala București este sucursală a unei instituții de credit cu sediul într-un stat membru al Uniunii Europene. Schema de Garantare a Depozitelor din Regatul Țărilor de Jos este administrată de Banca Centrală a Olandei.
Schema de Garantare a Depozitelor din Regatul Țărilor de Jos este similară cu schema de garantare a depozitelor recunoscută pe teritoriul României, denumita Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare.
Astfel, sumele plasate la ING Bank N.V., inclusiv la ING Bank N.V. Amsterdam, Sucursala București, de către clienții persoane fizice și juridice în conturile curente, conturile de economii sau conturile de depozit, sunt garantate în limita sumei de 100.000 Euro/client, indiferent de numărul conturilor deținute la ING Bank N.V. și de moneda acestora (lei sau altă monedă).